2019-05-25 09:10


Au fost găsite primele RESTURI din avionul prăbuşit în care se afla fotbalistul Emiliano SALA

 |  17:51
Au fost găsite primele RESTURI din avionul prăbuşit în care se afla fotbalistul Emiliano SALA

Departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB) a anunţat, miercuri, că resturi de la un avion, probabil de la aparatul de zbor în care se afla fotbalistul Emiliano Sala, au fost găsite pe o plajă din Franţa.

Căutătorii susţin că au descoperit două perne care, cred ei, ar aparţine scaunelor aparatului de zbor Piper PA-46 Malibu care a dispărut în data de 21 ianuarie deasupra Canalului Mânecii.

"Luni, 28 ianuarie, am fost anunţaţi că una dintre perne a fost găsită în apropiere de Surainville, Peninsula Cotentin. Cea de-a doua pernă a fost descoperită în aceeaşi zonă, iar investitagorii au ajuns la concluzia că ambele ar putea proveni de la avionul Piper Malibu" , susţin oficialii Departamentului de Investigare a Accidentelor Aeriene.

“Suntem conştienţi că în zonă sunt în curs şi căutări din surse private şi ţinem legătura cu toţi cei implicaţi, pentru a maximiza şansele localizării resturilor avionului”, se mai menţionează în comunicatul AAIB.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-01-30
Citeste si:
S-au strâns 100.000 de euro pentru reluarea căutărilor fotbalistului EMILIANO SALA
Messi, APEL disperat: Atât timp cât există o fărâmă de SPERANŢĂ, vă rugăm să nu renunţaţi să îl căutaţi pe EMILIANO SALA
DECIZIE. Au fost SISTATE definitiv căutările avionului DISPĂRUT în care se afla fotbalistul Emiliano SALA
NOI DETALII despre avionul DISPĂRUT, în care se afla fotbalistul Emiliano Sala
Avionul privat în care se afla fotbalistul Emiliano Sala a fost dat dispărut

TAGURI: resturi, avion prabusit, emiliano sala
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


KIM
30 Ian 2019

Ofrecemos préstamos privados, comerciales y personales con tasas de interés anuales mínimas tan bajas como del 3% en un período de amortización de 1 año a 50 años a cualquier parte del mundo. Otorgamos préstamos dentro del rango de $ 5,000.00 dólares estadounidenses a $ 50,000,000 dólares estadounidenses. Nuestros préstamos están bien asegurados, por lo que nuestra prioridad es la máxima seguridad. ¿Está perdiendo el sueño por las noches y se preocupa de cómo obtener un prestamista de préstamos legítimos? ¿Se está mordiendo las uñas de forma rápida? En lugar de golpearte a ti mismo, comunícate con GOLDEN LOAN FIRM (Servicios de Préstamos) ahora, especialistas en préstamos que ayudan a detener el historial de crédito malo, para descubrir una solución ganadora que es Nuestra Misión. Las personas interesadas deben contactarme por correo electrónico: Nombre del prestamista: Sr.: Martin Reed Correo electrónico del prestamista: goldenloancompany3523@gmail.com
ANONIM
30 Ian 2019

Ziceți ceva și de trecerile la nivel cu calea ferată ale capitalei!https://petitieonline.ro/petitie/68186155.Distribuiți!Semnați,oameni buni!
Random image



Ultimele stiri