2016-12-08 22:12

SPORT


Bakaj e pe picior de plecare!

 |  21:00
Bakaj e pe picior de plecare!

Acum aproape un an, dinamoviştii radiau de fericire. Puseseră mâna pe cel mai tehnic jucător din campionatul albanez. Elis Bakaj, poreclit Cristiano Ronaldo în ţara sa, a fost adus în Ştefan cel Mare la sugestia fostei mari glorii dinamoviste, Sulejman Demollari. Şi începutul său a dat dreptate câinilor. Ioan Andone l-a aruncat în luptă într-un amical din primăvară, iar albanezul a înscris cu un şut senzaţional de la 20 de metri.

Nimeni nu îşi închipuia atunci că în nici 10 luni conducătorii dinamovişti se vor chinui să scape mai repede de el. Chiar dacă transferul său de la Dinamo Tirana i-a costat pe Borcea&Co. 350.000 de euro, Bakaj a avut ghinionul să joace pe postul lui Marius Alexe, viitorul produs de export al dinamoviştilor după Torje. A prins foarte rar un loc de titular, iar meciurile sale reuşite, dar şi golurile înscrise, se pot număra pe degetele unei singure mâini. Lunile au trecut, iar odată cu venirea lui Liviu Ciobotariu pe banca tehnică, “Ronaldo” a fost uitat de tot pe banca de rezerve. De două-trei săptămâni e accidentat, iar şansele să-l mai vedem şi în primăvară în tricoul lui Dinamo sunt aproape nule, conducătorii din Ştefan cel Mare urmând să-l împrumute la o echipă să joace, apoi la vară să-l vândă definitiv.

Pârvulescu îi ia locul

Un motiv în plus pentru despărţirea de Bakaj îl reprezintă şi iminentul transfer al lui Paul Pârvulescu, jucătorul Mediaşului evoluând chiar pe postul internaţionalului albanez. au încercat şi în vară să îl aducă în Ştefan cel Mare pe mijlocaşul ardelenilor, însă conducerea lui Gaz Metan nu a fost mulţumită de oferta câinilor, 500.000 de euro. Tranzacţia are acum şanse foarte mari să se perfecteze, mai ales că jucătorul a primit asigurări că va fi lăsat să plece în această iarnă. Venirea lui Pârvulescu va produce permutări în linia de mijloc a câinilor. Astfel, Marius Alexe va trece în banda dreaptă, urmând ca Laurenţiu Rus, revelaţia echipei din tur alături de Bălgrădean, să fie sacrificat.

ElisBakaj (Dinamo – 2011/2012)

2 partide titular

360 de minute jucate

1 gol

10 partide rezervă

Foto: fcdinamo.ro


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-03-12

TAGURI: Bakaj, dinamo, despartire, groapa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Incendiu extrem de puternic la groapa de gunoi Glina Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă, la groapa de gunoi Glina, mai multe... 03 Dec 2016 | (0)
Patronul firmei care a săpat groapa în care a murit Gigină: Probabil a murit din propria neatenţie Petre Mazilu, patronul firmei care a săpat groapa în care a murit poliţistul Bogdan Gigină, a... 07 Dec 2016 | (3)