2018-07-21 05:18


Balaj, mai bine te pensionai anticipat

 |  18:01
Balaj, mai bine te pensionai anticipat

Nimic nu anunţa finalul de Halloween al meciului Dinamo – Astra 2-2. “Câinii” au condus până în minutul 82 cu 2-0, aveau om în plus, şi nimic nu părea să le strice sărbătoarea. Numai că pe teren nu jucătorii au fost actorii principali, ci brigada de arbitri, în frunte cu veteranul Cristi Balaj. Mai întâi tuşierul Vladimir Urzică a validat golul lui Săpunaru din lovitură liberă, un gol numai de el văzut, pentru că reluările ne dovedesc că mingea nu a trecut cu toată circumferinţa linia porţii, pentru ca apoi, în minutul 93, centralul băimărean să inventeze un penalty pentru oaspeţi, la o fază în care Penedo, portarul alb-roşilor, respinge cât se poate de clar mingea atinsă de Romario.

“Tocaţi mărunt” în acest sezon de arbitri, dinamoviştii au luat foc la finalul meciului, reproşând brigăzii deciziile total anapoda care au viciat rezultatul final. Chiar şi în superioritate numerică, gazdele au fost dominate pe finalul meciului, însă fără „ajutorul” oamenilor în negru, sau în albastru, cum au fost ei echipaţi la acest meci, nu aveau cum să rateze victoria. Interesant este că Balaj mai are puţin peste o lună şi se va retrage din carieră, iar în urmă cu trei săptămâni, în momentul în care s-a decis să spună stop, deşi mai putea activa încă doi ani în Liga 1, a declarat că vrea să-şi termine cu bine cariera, să nu fie arătat de nimeni cu degetul: “Vreau doar să-mi închei această activitate cu fruntea sus, fără să fiu pătat de nimic”. Numai că Balaj a comis-o când îi era lumea mai dragă, şi nu oricum, ci cu o viciere flagrantă de rezultat.

Oricum ai da acea fază, că Romario a fost jenat înainte să lovească mingea, când pe reluări se vede că acesta se ţine reciproc cu fundaşul Mihai Popescu, sau că Penedo are un atac periculos asupra aceluiaşi Romario, dar după ce respinge mingea, nu ai cum să dai 11 metri. Mai ales că este o fază clară, care nu lasă loc de interpretări, fază în ultimul minut, fază petrecută în faţa ta, Cristi Balaj.

Mutu a răbufnit: Aşa nu se mai poate

Noul manager general al lui Dinamo, Adrian Mutu, a reacţionat la finalul meciului la adresa lui Cristi Balaj. Oficialul din Ştefan cel Mare nu concepe ca pe viitor echipa sa să mai fie defavorizată, mai ales că în ultimele etape a fost privată de mai multe puncte din cauza greşelilor flagrante de arbitraj. Fostul internaţional i-a luat la ţintă pe Răzvan Burleanu şi Alexandru Deaconu, cărora le cere să intervină cât mai repede. “M-am uitat de şapte  ori la reluare și nu înțeleg de ce a dat penalty. Dinamo trece încă o dată prin acest moment, când e egalată sau învinsă după o greșeală de arbitraj mare. Îl știu pe Balaj și știu ce fel de om și ce fel de arbitru e, dar acum chiar a greșit și a greșit în ultima secundă de joc, ceea ce ne-a făcut să pierdem două puncte. A fost o greșeală clară. Ar trebui ca domnul Răzvan Burleanu (n.r – preşedinte FRF) și domnul Alexandru Deaconu (vicepreşedinte CCA) să se uite bine la arbitraj, pentru că până acum Dinamo a avut parte de mai multe episoade de genul ăsta și așa nu se mai poate!", a spus Mutu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-30

TAGURI: dinamo, astra, halloweencristi balaj





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri