2018-11-18 01:42


Bate NEA MIRCEA în retragere?!

 |  15:35
Bate NEA MIRCEA în retragere?!

Altădată “mort” după fotbal, Mircea Lucescu s-a gândit să ia o pauză şi nu va prelua nici un club în această vară. Prestigioasa publicaţie francez L'Equipe susţine că a aflat planurile de viitor ale tehnicianului roman în vârstă de 71 de ani, iar acesta nu-şi doreşte acum decât o pauză, după experienţa nefericită de la Zenit. Adeptul antrenoratului fără pauze, pauza lui Nea Mircea poate indica destul de clar şi faptul că acesta se gândeşte uşor, uşor şi la retragerea din antrenorat.

"Mircea Lucescu nu îşi caută echipă. Vara trecută, Mircea Lucescu a părăsit-o pe Şahtior pentru un proiect ambiţios la Zenit Sankt Petersburg. Aflat în dificultate, tehnicianul român a fost demis la finalul sezonului. El a anunţat că va lua şase luni de pauză", scrie cotidianul L'Equipe.

Mircea Lucescu şi-a început cariera de antrenor în 1979, la Corvinul Hunedoara. A preluat apoi naţionala României, pe care a pregătit-o în perioada 1981-1986, antrenând-o în paralel şi pe Dinamo în ultima parte a mandatului sub tricolor.

După Revoluţie “a fugit” în Italia, unde le-a antrenat pe rând pe Pisa, Brescia şi Reggiana. A revenit în 1997 la Rapid. După numai un sezon pe banca giuleştenilor, n-a putut refuza oferta marelui Inter Milano, unde a fost “lucrat” de liderii vestiarului, astfel că după numai câteva luni a revenit la Rapid.

A plecat la Galatasaray, a urmat Beşiktaş şi lunga poveste frumoasă de la Şahtior. De Zenit a plecat după doar un sezon, din cauza faptului că a terminat campionatul pe locul 3, ratând Liga Campionilor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-06-29

TAGURI: mircea lucescu, retragere, fotbal, antrenor
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...