2019-04-20 05:48


Bianca ANDREESCU, victorie URIAȘĂ în finala de la INDIAN WELLS împotriva nemțoaicei Angelique KERBER: 6-4, 3-6, 6-4

 |  09:18
 Bianca ANDREESCU, victorie URIAȘĂ în finala de la INDIAN WELLS împotriva nemțoaicei Angelique KERBER: 6-4, 3-6, 6-4

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a câştigat turneul feminin de tenis de la Indian Wells (California), dotat cu premii în valoare de 9.035.428 dolari, trecându-şi în palmares primul său titlu WTA, după ce a învins-o în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-4, pe germanca Angelique Kerber, în finala disputată duminică noaptea, informează Agerpres.

Andreescu, în vârstă de 18 ani, s-a impus în două ore şi 18 minute de joc în faţa fostului lider al clasamentului WTA, obţinând cu această ocazie unul dintre cele mai prestigioase trofee din circuitul feminin. Graţie acestui succes, ea a făcut un salt de 36 de locuri în ierarhia mondială, ocupând cea de-a 24-a poziţie începând de luni. La sfârşitul meciului cu Kerber, campioana a ţinut să le mulţumească, în limba română, suporterilor români prezenţi în tribunele de la Indian Wells, care au încurajat-o pe tot parcursul finalei, precum şi celor din ţară, care au fost alături de ea. „Vă mulţumesc că sunteţi cu mine şi vă iubesc”, a spus Bianca Andreescu, care a fost recompensată cu un cec în valoare de 1.354.010 dolari şi 1.000 de puncte WTA pentru acest succes.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-18

TAGURI: bianca andreescu, tenis, indian wells, kerber, finala, wta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ARMATA CELOR 12 MAIMUTE
18 Mar 2019

bianca andreescu a inceput tenisul la pitesti pe terenurile arpechim din cartierul prundu.s-a antrenat aproape trei ani cu antrenorul gabriel hristache.a facut gradinita si scoala primara in frumosul pitesti orasul lui nicolae dobrin .adora vacantele in romania.gest frumos sa vorbeasca in romaneste in fata unei lumi intregi.
Random image



Ultimele stiri