2016-12-04 18:26

SPORT


Boxul românesc, devastat

 |  21:00
Boxul românesc, devastat

AIBA a trimis ieri decizia oficială privind dezafilierea Federaţiei Române de Box. COSR a anunţat că nu va mai finanţa sportivii, care au interzis la Mondialele de pe 22 septembrie, în timp ce Agenţia pentru Sport a transmis la rândul ei că va sista fondurile către federaţia condusă de Rudel Obreja. Specialiştii susţin că minim 2 ani, boxul românesc nu va reuşi să îşi revină după un asemenea şoc.

“Vă anunţăm pe această cale că s-a decis dezafilierea FRB”,a fost mesajul primit de Octavian Morariu din partea forului mondial. Decizia, dacă va fi pusă în aplicare, este una devastatoare pentru box, care va avea nevoie de ani buni pentru a ajunge chiar şi la nivelul actual. Statul va întrerupe finanţarea pentru federaţie, pentru sportivi şi chiar pentru cluburile departamentale, multe susţinute exclusiv din banul public.

“Din acest moment, vom sista finanţarea pentru sportivii care nu mai au dreptul să participe la Mondiale, deci nici la Olimpiadă. Lumea boxului românesc nu a reacţionat cum trebuie, iar acum nu mai e nici o cale de atac,a declarat pentru “Puterea” secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu. Şi Agenţia Naţională pentru Tineret şi Sport nu va mai trimite lunar cei 30.000 de euro către FR de Box şi va renunţa cel mai probabil şi la finanţarea cluburilor departamentale, aşa cum e cazul majorităţii celor din România. “Din moment ce secţiile de box nu vor mai putea aduna puncte fiindcă nu au şanse de a face performanţă, este clar că banii de la ANST vor dispărea, iar bugetele vor avea mult de suferit”, se plâng conducătorii cluburilor de box din ţară. Mai mult ca sigur vom sista fondurile către FRB. Nu am ce face dacă Obreja nu a înţeles că distruge boxul,a replicat pentru “Puterea”Doina Melinte, şefa ANST.

Amatorii vor trece la profesionişti

Specialiştii din box susţin că boxul amator va dispărea în scurt timp, şi chiar şi în cazul unei noi afilieri, va fi dificil să îşi revină. Practic, în tot acest timp, nu vom avea nici un sportiv la competiţiile internaţionale organizate sub egida AIBA.

“Va fi nevoie de mulţi ani să ne revenim. Sportivii vor rugini până atunci, iar din urmă nu vine nimeni, pentru că nu suntem afiliaţi,ne-a mai spus Dobrescu. Cel mai probabil, cei mai mulţi sportivi vor migra spre boxul profesionist, unde vor deveni carne de tun în Europa, în condiţiile în care România organizează cel mult o gală anual.

Atacăm decizia la TAS

Preşedintele FR Box susţine că va cere TAS să suspende punerea în aplicare a deciziei AIBA până la 21 septembrie atunci când va avea loc înfăţişarea în procesul de la Lausanne. În câteva zile, vom avea o decizie din partea TAS, iar apoi vom vedea ce e de făcut. E o mârşăvie, vor să lovească în sportivi prin mine. Doar aşa ar putea să mă elimine,ne-a spus acesta.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MOROITA
07 Sep 2011

uite pe cojanu mireasa!!!!kre ii arde vali vranceanu femeia knd ie plecat el in america
TITI TUDOR
07 Sep 2011

UN MARE CACAT OBREJA ASTA,UN TIGAN NENOROCIT CARE NE-A PROSTIT PE TOTI,PE MINE CHIAR MA FACUT SA FUR CU EL,CU TOATE CA BANI AU RAMAS LA EL,UN HOT SI UN SANTAJIST CARE A DISTRUS BOXUL ROMANESC. RECUNOSC PUBLIC MA ARE LA MANA CU O FACTURA,DAR NU MAI POT RABDA SA VAD CONFRATI CUM SUFERA SI VOI DA TOTUL IN VILEAG,A FURAT CU MINE,AURAS SI VRANCEANU,TOTI SUNTEM NISTE HOTI,DAR HOTUL CEL MARE ESTE RUDEL OBREJA,BLESTEMAT SA FIE CA A DISTRUS BOXUL ROMANESC.
ARASEL
07 Sep 2011

Moro ' mare dreptate ai asa e o arde pe Cristina in fata noastră si pe banii noștri ... cum sa meargă treaba la federatie? Titi Tudor ești un talhar un om fără cuvânt un tradator sa-ți fie rusine pentru ca l-ai trădat pe Cîtea si a doua oară una ai vorbit cu el si pe la spate ai mers la Obreja si l-ai dat pe tobogan si tot cu el ai fost !!! Nu ai crezut când a zis Vasile Cîtea ca o sa se ajungă la suspendare ... si am fost suspendati si când ți-a zis ca o sa fim dezafiliati la fel nu ai crezut si ... fantastic iar a avut dreptate !!!! Faci parte din trupa de calai ai uciderii Boxului romanesc!!! MOROITA ești un mare om , un mare suflet si un mare caracter !!!
ARASEL
07 Sep 2011

Un iubitor al boxului...ne-a zis, Am primit o informare azi , cum ca Obreja si-a luat Familia si s-a ,, strecurat '' in alta tara si asteapta de acolo sa vada showul ! Multe voci prin targ , sustin ca Rudel O. se teme efectiv sa nu fie LINSAT sau sa cada pe mana Autoritatilor -- si sa-l bage la behe-he ! :))) SURSE CREDIBILE !! Si nu ma mir ca a fugit Derbedeul !?? :)) Eu adaug Pt Titi Tudor zdreanta federatiei care acum incearca sa se scuze dar cand erai cu Obreja tradatorule ... curva penala rade-o dupa Obreja ori la zdup ori la rusi !!!
IONEL
07 Sep 2011

dragi iubitori ai boxului in perioada 23.09.2011---26.09.2011.va invit la memorialul titi handel si moroita gura imputita,ce va avea loc in sala sporturilor din ploiesti.va multumim!!!

Adauga un comentariu

Random image