2016-12-03 09:02

SPORT


Bucurie amânată!

 |  16:51
Bucurie amânată!

Oltchim Râmnicu Vâlcea avea nevoie de o victorie în faţa puternicei grupări Dinamo Volgograd, pentru a se califica şi matematic în faza următoare din Liga Campionilor. Fetele noastre au pierdut însă fără drept de apel, scor 34-30 (16-15), adversarul conducând pe tabela de la început până la sfârşitul întâlnirii. Campioana României a început foarte slab meciul, iar după numai 10 minute, rusoaicele conduceau cu 6-2. Chiar dacă elevele lui Radu Voina s-au apropiat pe tabelă la jumătatea primei părţi, scor 7-6, Dinamo a condus ostilităţile până în pauză. A doua parte a fost la discreţia adversarului, care s-au desprins la un moment dat şi la şase goluri. Scorul final reflectă exact situaţia din teren, acolo unde Oltchim a avut o groază de greşeli şi, pe deasupra a mai ratat şi trei aruncări de la şapte metri. Cu Volgograd au evoluat: Talida Tolnai, Sanela Knezovic - Adriana Nechita (6), Iulia Managarova (1), Aurelia Brădeanu (1), Oana Chirilă (2), Marija Jovanovic (3), Adina Fiera (1), Ekaterina Vetkova, Oana Manea, Ionela Stanca (4), Yeliz Özel (5), Patricia Vizitiu (3), Valentina Ardean, Iulia Curea (4). Clasament Grupa D: 1. Itxako Navarra 6 p, 2.Oltchim 6 p, 3. Dinamo Volgograd 4 p, 4. Buxtehuder SV 0 p. Vâlcencele joacă ultimele două partide din grupă pe teren propriu, cu Buxtehuder SV (6 noiembrie) şi Grupo Asfi Itxako Navarra (13 noiembrie).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-03-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image