2016-12-11 00:35

SPORT


Câinii au muşcat premeditat

 |  21:00
Câinii au muşcat premeditat

Derby-ul din teren a fost unul jalnic, însă în tribune fanii celor două echipe au încercat să facă spectacol. Dacă giuleştenii nu au avut decât nişte petarde zgomotoase, galeria câinilor, care iniţial hotărâse să boicoteze meciul, a apelat la tot arsenalul, şi în principal la torţe şi fumigene, unele dintre ele ajungând chiar pe gazon. Totul părea a fi ca la fiecare derby, însă de data asta, fanii câinilor au ignorat total avertizările crainicului arenei şi au continuat să arunce în neştire cu fumigene. În minutul 10 s-a întâmplat ceea ce voiau suporterii dinamovişti să se întâmple, să fie evacuaţi, însă protestul lor avusese efect. Ca să fie şi mai bine înţeleşi, aceştia au şi expus un banner pe care scria: Foc, fum, teroare, să plece conducerea din Ştefan cel Mare. “A fost ceva organizat. Se ştia bine ce vom face şi ce riscăm. Nu voiam să ne prindă minutul 15 în tribună. Am vrut să protestăm în principal faţă de conducere, dar şi faţă de preţul biletelor de la acest meci”, a spus unul dintre ultraşii dinamovişti.

Suspendaţi drastic

Gestul fanilor se va lăsa cu urmări importante. Cu siguranţă, arena din Ştefan cel Mare va avea porţile închise pentru următoarele două, treimeciuri ale lui Dinamo, iar clubul alb-roşu va fi amendat drastic. Şi totul din cauza suporterilor, care sunt ultrarecidivişti, şi care nu dau doi bani pe interesele şi obiectivele echipei. Cristi Borcea chiar a “mirosit” puciul organizat de galerie şi a răbufnit la adresa acesteia: “Am pierdut foarte multe campionate din cauza acestor suporteri. Ei au premeditat acţiunea asta. Unde în lume mai e comportamentul ăsta? În alte ţări se ştie că dacă faci aşa ceva, ajungi la puşcărie”.

Următoarele meciuri acasă ale lui Dinamo

Dinamo - Luceafărul Oradea (Cupă)

Dinamo - Concordia Chiajna

Dinamo - FC Braşov

Dinamo - Voinţa Sibiu

Dinamo - Steaua


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-08-29



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image