2018-12-19 00:07


Ce a spus primarul din Piteşti despre suporterii lui FC Argeş care nu o vor pe FCSB pe stadionul din Trivale

 |  11:04
Ce a spus primarul din Piteşti despre suporterii lui FC Argeş care nu o vor pe FCSB pe stadionul din Trivale

Edilul Piteştiului, Cornel Constantin Ionică, a declarat că a avut deja o discuţie cu oficialii FCSB pentru ca trupa lui Nicolae Dică să vină să evolueze pe Stadionul Nicolae Dobrin, după decizia închiderii Arenei Naţionale. Reacţia primarului vine după ce suporterii formaţiei violete s-au opus vehement ca gruparea lui Gigi Becali să joace pe stadionul din Trivale.

”Până în acest moment nu am primit nici o solicitare fermă din partea oficialilor de la FCSB de a disputa acele meciuri pe Stadionul Nicolae Dobrin din Piteşti. Dacă vom primi o solicitare scrisă în acest sens, o vom analiza şi vom da un răspuns. Până în acest moment vă pot spune că a fost doar o simplă discuţie de principiu pe acest subiect. Am văzut şi eu reacţiile care au apărut după ce oficialii de la FCSB au spus că iau în calcul stadionul din Piteşti pentru aceste trei meciuri. Piteştenii trebuie să ştie că noi îi preţuim pe suporterii lui FC Argeş, echipa noastră de suflet, dar în fotbal nu trebuie să avem încrâncenări. Dacă vor face o solicitare fermă, iar răspunsul nostru va fi afirmativ, totul va fi transparent şi în condiţiile legii. Va fi în beneficiul fotbalului. Ştiu că oamenii îşi doresc să vadă meciuri de Liga I pe acest stadion. La Piteşti au mai jucat acum câţiva ani Steaua, Dinamo, Universitatea Craiova şi nu au plecat cu nimic de la stadion. Nu au încurcat cu nimic echipa noastră”, a declarat edilul din Trivale, potrivit contului oficial de Facebook al FC Argeş.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-15

TAGURI: primar pitesti, suporteri, fcsb, stadion, fc arges
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...