2016-12-09 07:58

SPORT


CFR Cluj a dat lovitura: l-a adus pe Kapetanos de la Steaua

 |  18:20
CFR Cluj a dat lovitura: l-a adus pe Kapetanos de la Steaua
La nici trei zile după ce l-a vândut pe croatulBjelanovic la Atalanta, CFR Cluj a reuşit să facă transferul iernii în Ardeal,reuşind să obţină semnătura atacantului Pantelis Kapetanos. Fotbalistul învârstă de 26 de ani şi-a reziliat contractul cu Steaua în această iarnă după cepatronul Gigi Becali l-a considerat principalul vinovat pentru ratareacalificării în primăvara europeană. Kapetanos a semnat un contract valabil treiani şi jumătate din Gruia, mutarea fiindanunţată chiar de Arpad Paszkany. “L-amtransferat pe Kapetanos, iar dacă vapleca şi Traore, atunci vom mai achiziţiona un vârf”, a spus oficialul. Internaţionalul grec a jucatpentru Steaua timp de două sezoane şi jumătate, având nu mai puţin de 27 degoluri în 68 de partide în Liga I. Pe lista feroviarilor se află şi un mijlocaşcentral străin, al cărui nume e ţinut secret. Aseară, negocierile au intrat peultima sută de metri, astfel că e posibil ca azi, fotbalistul să fie prezentatoficial dacă totul va decurge conform planului. În schimb, transferul luiMoraes are şanse infime de reuşită.

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-09-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image