2019-01-24 08:59


Cine e dinamovistul care îi produce frisoane lui Mangia: A făcut mereu meciuri foarte bune contra mea

 |  15:17
Cine e dinamovistul care îi produce frisoane lui Mangia: A făcut mereu meciuri foarte bune contra mea

Antrenorul lui CSU Craiova, Devis Mangia, a declarat, joi, cu două zile înainte de meciul din Ștefan cel Mare cu Dinamo (sâmbătă, ora 20.00, etapa a 20-a din Liga 1), că îi e teamă de un jucător de-al “câinilor”. Nu e vorba de Salomao, cum ar crede mulți, ci de un fotbalist adus de curând la echipă de Rednic. Mattia Montini e vizatul, în fața căruia Mangia a pierdut campionatul de tineret în Italia, pe când atacantul juca la AS Roma Primavera.

''Dinamo are un italian care tot timpul a făcut meciuri foarte bune contra mea. Sper că nu va face la fel şi acum. În faţa lui Montini am pierdut campionatul de tineret în Italia, în faţa lui şi în faţa lui Pigliacelli. Ei au fost colegi la Roma, iar Montini a dat gol. E un jucător care are calitate. Anul trecut a fost una din cele 10 opţiuni pe care le-am avut pentru postul de atacant'', a spus tehnicianul Universităţii Craiova.

Despre ce meci e vorba

Meciul la care face referire Mangia a fost în finala campionatului Primavera, din 2011. Tehnicianul echipei oltene antrena formaţia Varese, iar portarul de acum al craiovenilor Mirko Pigliacelli şi Montini, dar şi Sebastian Mladen jucau la Roma. Formaţia din capitala Italiei s-a impus cu 3-2 după prelungiri, toate cele trei reuşite aparţinându-i lui Montini.

Tehnicianul din Cizmă susține că meciul din Groapă este extreme de important, atât pentru “câini”, care încă visează la play-off, dar și pentru echipa sa, care trebuie să țină ritmul cu CFR Cluj și FCSB în lupta la titlu.

''Meciul cu Dinamo e foarte important, sunt ultimele două etape înainte de pauza de iarnă. Eu cred că va fi un meci diferit, care nu ţine cont de clasament. E un meci deosebit, pentru noi, pentru ei. Pentru ei poate fi cel mai important meci în acest sezon în lupta pentru play-off, dar la fel trebuie să fie şi pentru noi. Va fi foarte importantă atitudinea în acest meci, iar cu o atitudine foarte bună putem face diferenţa. Presiunea va fi în teren pentru ambele echipe, deoarece Dinamo vrea să câştige, iar Craiova la fel'', a subliniat tehnicianul, care a evitat să răspundă direct la întrebarea dacă o doreşte pe Dinamo sau nu în play-off. ''Eu sper că echipele cele mai bune vor fi în play-off. Pentru mine Dinamo este o echipă cu nume şi ştiu că este foarte multă rivalitate între cele două'', a mai comentat Mangia. Mangia încearcă să-i păcălească pe dinamoviști, declarând că atacantul bosniac Elvir Koljic, schimbat la pauza meciului cu FC Voluntari din cauza unei accidentări, ar putea fi recuperat până la ora jocului. Koljic a efectuat miercuri un RMN, iar clubul a anunţat că ''departamentul medical încearcă să îl recupereze pe atacant pentru meciul cu Dinamo''. ''Vom vedea care va fi situaţia sa, dacă va fi posibil, încercăm să-l recuperăm, dacă nu, va juca altcineva. Dacă nu va fi OK pentru meciul cu Dinamo, va fi foarte dificil să joace în meciul cu Gaz Metan'', a încheiat italianul.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-13

TAGURI: devis mangia, antrenor, craiova, teama, dinamo, jucator, mattia montini
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri



loading...