2018-04-27 04:07


CONTRA, mai îngrijorat de TEREN decât de Suedia: Starea GAZONULUI va fi foarte nasoală

 |  15:45
CONTRA, mai îngrijorat de TEREN decât de Suedia: Starea GAZONULUI va fi foarte nasoală

La conferința de presă premergătoare meciului test cu Suedia, selecționerul Cosmin Contra a părut mai preocupat se starea precară a arenei din Bănie decât de adversari. Amicalul contra nordicilor, calificați la Mondialul din rusia, va avea loc marţi seară, de la ora 21.30, pe noua arenă din Craiova, şi va fi transmis în direct pe Pro TV.

"Ştim că starea gazonului va fi foarte grea, foarte nasoală. Pe ei îi avantajează, fiind o echipă masivă, o echipă fizică, o echipă care joacă direct pe cele două vârfuri. Pe noi ne dezavantajează terenul, dar vom încerca să introducem o echipă care să-i pună în dificultate prin calităţile pe care le avem noi şi sper ca băieţii să fie conştienţi că avem nevoie de atitudine, de luptă, să ne batem cu ei la fiecare minge. Un aspect care mă îngrijorează pe mine e starea terenului. E un exerciţiu în aceste zile să ne adaptăm la diferite condiţii de joc, de antrenament. Băieţii au făcut-o foarte bine până acum. Mâine trecem de la un gazon impecabil în Israel, la un gazon care ne va pune în dificultate, un gazon pe care trebuie să alergăm mai mult, să ne batem mai mult pentru fiecare minge şi vom vedea mâine dacă vom putea face lucrul ăsta. Nu am apucat să văd gazonul, îl vom vedea mâine, la plimbarea pe care o vom face. Dar am vorbit cu jucătorii de la Craiova şi din ce am văzut eu personal, la meciurile Craiovei, gazonul se va rupe încă de la încălzire şi trebuie să ne adaptăm cât mai repede la condiţiile de joc. Din păcate, starea gazonului nu se ridică la frumuseţea stadionului, dar sperăm ca pe viitor această problemă să se rezolve, pentru că dacă nu avem un gazon bun, echipa României are de suferit", a declarat Contra.

Adversar tare

Cosmin Contra este conștient că tricolorii nu vor avea o misiune ușoară, în condițiile în care Suedia a eliminat Italia la baraj și s-a calificat la Campionatul Mondial din Rusia.

"Va fi un meci destul de greu, cu o echipă de Mondiale, care a eliminat Italia. Vom întâlni o echipă foarte bine organizată, nordică, puternică din punct de vedere fizic, cu un joc bine definit. Noi venim după o victorie importantă în Israel, acolo unde băieții au reacționat foarte bine. Am analizat cele 15 minute mai puțin bune din a doua repriză și voi incerca să lucrez puțin tactic și o să le spun ce aștept de la ei mâine", a mai afirmat Guriță.

Schimbări în primul 11

Tehnicianul primei noastre representative anunţă că va opera câteva schimbări în primul 11 faţă de meciul câştigat, sâmbătă, cu 2-1, în Israel. Contra are și o cerință specială la elevii săi.

"În funcţie de adversar voi încerca să introduc un 11 care să-i pună în dificultate. Vor fi schimbări în echipa de start. Analizând echipa Suediei, avem nevoie de un tip de jucători care să-i pună în dificultate, ei fiind o echipă masivă, au peste şapte jucători de 1,89-1,93 şi trebuie să găsim jucătorii care să-i pună în dificultate. Eu zic că o armă pe care noi o avem este cea a şutului de la distanţă. Avem jucători care utilizează foarte bine acest procedeu, numai că de foarte multe ori nu trag la poartă. Nicolae Stanciu a înţeles că una dintre calităţile lui e şutul. A încercat în Israel şi a dat un gol frumos. Mai avem jucători care fac lucrul ăsta şi este o armă care ne poate pune în avantaj. Încurajez orice jucător să inventeze la 20-25 de metri de poarta adversă, să facă ceva diferit", a încheiat selecționerul. 

Foto: frf.ro


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-26

TAGURI: cosmin contra, teren, gazon, craiova, amical, suedia





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri