2016-12-06 02:55

SPORT


Contra se joacă de-a retragerea: M-am răzgândit

 |  17:04
Contra se joacă de-a retragerea: M-am răzgândit

Imediat după finalul partidei cu Gloria Bistriţa, încare a fost eliminat, fostul internaţional român Cosmin Contra şi-a anunţatretragerea defintivă din cariera de jucător motivând greşelile arbitrilor.“Domnul Colţescu m-a făcut să mă retrag. Nu se mai poate sta înmizeria asta de campionat şi nu vreau să îmi pătez finalul de carieră înmocirla din România. Nici nu ştiu de ce mi-a dat roşu, nu meritam să fiueliminat”, s-a dezlănţuit “Guriţă” imediat după finalul jocului. Peste numai câtevaore, fundaşul în vârstă de 34 de ani a anunţat că a revenit asupra deciziei şiîşi va continua cariera la FC Timişoara. ”A fost cea mai grea noapte dincariera mea. Nu merită să iau o astfel de decize dincauza unui arbitru. Rămân la Timişoara pentru a-mi ajuta colegii”, a revenit Contra. Chiar şi aşa, reacţia fostului internaţional nu arămas netaxată de conducerea clubului. “Contra nu avea ce să caute acolo. Polo nu va trage niciodată de un jucător să rămână, nu stămîntr-un fotbalist. Are o vârstă şi e răspunzător pentru ce declară”, a spus preşedintele Gheorghe Chivorchian. “Starea lui psihică nu e compatibilă cu jocul nostru”, a completatmanagerul Daniel Stanciu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-08-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image