2018-11-20 15:47


Convocări CIUDATE ale lui Contra pentru dubla cu Muntenegru şi Serbia din debutul Ligii Naţiunilor

 |  14:49
Convocări CIUDATE ale lui Contra pentru dubla cu Muntenegru şi Serbia din debutul Ligii Naţiunilor

Selecţionerul Cosmin Contra a anunţat lista jucătorilor din campionatul intern pentru dubla cu Muntenegru şi Serbia din debutul Ligii Naţiunilor. Pe lista jucătorilor convocaţi de “Guriţă” se numără jucători pe care nu îi recomanda nimic prezenţa la lot, ca steliştii Benzar şi Bălaşa sau ceferistul Cristi Manea, fotbalişti ieşiţi total din formă.

La stranieri “drama” e şi mai mare. Chiricheş e rezervă eternă la Napoli, Toşca n-a jucat până acum, fiind expediat de Betis la Paok Salonic, Chipciu pare că nu se regăseşte nici la Sparta Praga, iar Ţucudean e în scădere, nereuşind să marcheze în ultimele trei meciuri, două dintre ele contra iluştrilor necunoscuţi Dudelange în Liga Europa.

Pe de altă parte, remarcăm chemarea la lot a puştiului minune de la Viitorul, Denis Drăguş, a colegului său, Tudor Băluţă, şi a craioveanului Nicuşor Bancu, cel mai în formă jucător al lui CSU Craiova, autor al unui hattrick în ultima etapă de campionat.

Pe 7 septembrie, de la ora 21:45, tricolorii întâlnesc, la Ploieşti, selecţionata Muntenegrului, într-un joc care se va disputa fără spectatori, pentru ca pe 10 septembrie, de la ora 21:45, naţionala să joace la Belgrad, pe stadionul Partizan, împotriva Serbiei.

Lista convocărilor

Portari: Ciprian Tătăruşanu (FC Nantes, 51/0), Costel Pantilimon (Nottingham Forest, 27/0), Florin Niţă (Sparta Praga, 2/0)

Fundaşi: Romario Benzar (FCSB, 12/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 3/1), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 27/0), Vlad Chiricheş (Napoli, 53/0), Mihai Bălaşa (FCSB, 4/0), Alin Toşca (PAOK Salonic, 13/0), Nicuşor Bancu (U Craiova 1948 Club Sportiv, 3/0)

Mijlocaşi: Răzvan Marin (Standard Liege, 11/1), Mihai Pintilii (FCSB, 42/1), Tudor Băluţă (FC Viitorul, 1/0), Adrian Stoian (Crotone, 2/0), Paul Anton (Krylia Sovetov, 3/0), Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 35/4), Dorin Rotariu (AZ Alkmaar, 6/1), Nicolae Stanciu (Sparta Praga, 22/8), Eric Bicfalvi (FC Ural, 4/0), Constantin Budescu (Al-Shabab, 11/5), Alexandru Maxim (Mainz, 29/2), Alexandru Mitriţă (U Craiova 1948 Club Sportiv, 3/0)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogoreţ, 23/6), George Ţucudean (CFR Cluj, 5/1), Denis Drăguş (FC Viitorul, 0/0)

Programul grupei 4, seria C, din Liga Naţiunilor UEFA:

7 septembrie: România – Muntenegru (stadion “Ilie Oană”, Ploieşti), Lituania – Serbia (ora 21:45)

10 septembrie: Serbia – România, Muntenegru – Lituania (ora 21:45)

11 octombrie: Lituania – România, Muntenegru – Serbia (ora 21:45)

14 octombrie: România – Serbia (Arena Naţională, ora 16:00), Lituania – Muntenegru (ora 21:45)

17 noiembrie: Serbia – Muntenegru (ora 16:00), România – Lituania (ora 21:45) – stadion “Ilie Oană”, Ploieşti

20 noiembrie: Serbia – Lituania, Muntenegru – România (ora 21:45)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-31

TAGURI: contra, convocari ciudate, liga natiunilor, muntenegru, serbia
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...