2016-12-06 04:55

SPORT


Crăciunescu dictează şi tot el comentează

 |  21:00
Crăciunescu dictează şi tot el comentează

În momentul numirii lui Ion Crăciunescu în fruntea CCA, fostul mare arbitru era colaborator permanent la emisiunea „Fotbal Club“, de la Digi Sport. Acolo, împreună cu jurnalistul Andrei Vochin, analiza în amănunt prestaţiile fluieraşilor autohtoni. Până aici nimic neobişnuit. Însă când a fost învestit în noua funcţie, era de aşteptat ca Ion Crăciunescu să renunţe la jobul de la postul cu tematică sportivă, chiar dacă a promis că de acum înainte totul va fi transparent la CCA, deci şi în presă.

Teoretic, nimeni nu îi interzice acest lucru, însă din punct de vedere moral nu pare ceva în regulă. În loc să poarte discuţii între patru ochi cu arbitrii care greşesc, pentru a le corija prestaţiile pe viitor, Crăciunescu explică la toată ţara fazele litigioase în care sunt implicaţi aceştia. Mai mult, se pune chiar pe el într-o situaţie ingrată atunci când este nevoit să comenteze unele evoluţii penibile ale fluieraşilor pe care îi păstoreşte de curând. De exemplu, Răzvan Lucescu şi Mihai Stoica, doi dintre oamenii importanţi din fotbalul românesc care au îndeplinit sau îndeplinesc funcţii oficiale la cluburi şi care au avut în paralel şi colaborări cu diferite posturi sportive, nu şi-au dat cu părerea despre echipa pe care o reprezenta. Fostul selecţioner este invitat permanent la Dolce Sport, acolo unde dezbate meciurile din Liga Campionilor, în timp ce fostul manager stelist este colaborator la emisiunea lui Andrei Niculescu, „Fotbal European“, la care se discută exclusiv despre campionatele importante ale Europei.

10.000 de la FRF, 4.000 de la Digi

Principalul motiv pentru care Ion Crăciunescu nu a plecat de la Digi Sport îl reprezintă remuneraţia pe care acesta o primeşte de la postul tv, respectiv 4.000 de euro pe lună. Suma se adaugă la cele 10.000 de euro pe lună pe care îi va lua de la CCA, cu mult peste ceea ce primea fostul şef al arbitrajului românesc, Vasile Avram, reţinut în momentul de faţă pentru luare de mită.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-03-17

TAGURI: Ion Craciunescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image