2016-12-08 02:17

SPORT


Dan Bontea, cel mai bun jucător de snooker al anului

 |  17:01
Dan Bontea, cel mai bun jucător de snooker al anului

Dan Bontea a fost desemnat cel mai bun jucător de snooker al anului în România, fiind urmat în clasamentul Federaţiei Române de specialitate de Mario Amza şi Toma Marinescu.

''Dintre lucrurile importante pentru noi în anul 2011 a fost Adunarea Generală de alegeri, care a avut loc în luna octombrie. Cu acest prilej am format o nouă echipă de conducere pentru activitatea de snooker în viitor. Preşedinte de onoare este acum Prinţul Sturdza. Prin imaginea dumnealui şi prin relaţiile pe care le are sper să ne ajute în ce priveşte cel mai important lucru acum, aspectul financiar'', a declarat Constantin Paraschivescu, secretarul general al Federaţiei Române de Snooker''.

''În al doilea rând, pe plan sportiv, am reuşit să ducem la capăt obiectivul pentru 2011, desfăşurarea Campionatului Naţional de 10 etape, plus Liga Naţională, tot cu 10 etape. Cu eforturi financiare ale noastre, dar şi cu sprijinul Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret (ANST), prin bugetul primit, orientarea noastră a fost ca la loturile naţionale să ne axăm mai mult pe juniori, deşi din rândul seniorilor avem sportivi cu o oarecare notorietate în sportul nostru. Adică au mare experienţă. Este de remarcat că la CM de juniori din Canada, reprezentanţii României au avut o evoluţie mai bună faţă de competiţiile precedente'', a mai spus Paraschivescu, potrivit Agerpres.

''În ceea ce priveşte anul competiţional 2012, dorim să participăm la Campionatul Mondial de juniori programat în Letonia, precum şi la Campionatul European de juniori, concurs pentru care nu s-a stabilit încă ţara gazdă. Dorim să desfăşurăm Liga Naţională şi campionatul intern pe categorii de vârstă. Apoi, dorim să activăm şi alte centre din ţară în această competiţie. Dacă până acum sunt activate centrele din Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, pentru 2012 vrem să activăm centrele din Piteşti, Arad, Rm Vâlcea, Timişoara şi Iaşi. Aici am avut competiţii mai mici, dar nu am putut desfăşura etape de campionat naţional din cauza lipsei de dotare'', a afirmat secretarul general al FR Snooker.

Cei mai buni sportivi ai anului:

1. Daniel Bontea

2. Mario Amza

3. Toma Marinescu

4. Valentin Militaru

5. Andrei Orzan

6. Marcel Bera

7. Bogdan Cozmaciuc

8. Mihai Vladu

9. Rareş Şincă

10. Alina Savu


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639269-05-09

TAGURI: snooker, bontea, cel mai bun, 2011



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image