2016-12-11 02:20

SPORT


Del Potro şi-a luat stradă în Argentina

 |  18:11
Del Potro şi-a luat stradă în Argentina

Tenismanul Juan Martin del Potro era din ce în ce mai deranjat de numărul decurioşi care veneau la casa lui pentru a o admira, astfel că a decis să iamăsuri. A cumpărat astfel strada pe care se afla locuinţa sa, mai exact 1817,15metri pătraţi de teren public. Localitatea Tandil se află la circa 300 dekilometri de capitala Argentinei, Buenos Aires, şi este o zonă turisticărenumită, unul dintre punctele de atracţie, cel puţin până acum, fiind şi casabinecunoscutului tenisman, pe lângă care se perindau zilnic sute de curioşi.Totuşi, Juan nu a vrut să fie implicat personal în tranzacţia cu autorităţile,astfel încât cel care a cumpărat strada este tatăl sportivului, Daniel, preţulfiind de 14,3 dolari pe metrul pătrat. Membrii Consiliului Local din Tandil auaprobat această vânzare, cu toate că 8 dintre cei 20 nu au fost de acord. Chiarşi aşa nu are parte nici acum de liniştea dorită, asta pentru că mai multeorganizaţii au anunţat că vor organiza proteste, pentru că spaţiul public nu artrebui să fie de vânzare. Printre cei nemulţumiţi sunt, aşa cum era deaşteptat, şi o parte din vecinii tenismanului, care nu vor sta cu mâinile însân şi vor ca strada să redevină proprietate publică.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-05-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image