2016-12-09 11:57

SPORT


E plin de neamuri în campionatul mioritic. Marea familie a fotbalului românesc

 |  18:15
Fotbalul a depăşit de multă vreme stadiul de hobby almaselor, iar acum a devenit un adevărat stil de viaţă pentru sute de mii deromâni. Părinţii cu venituri modeste îşi trimitcopiii, incă de la vârste fragede, la fotbal în speranţa că pe viitor îi vor vedea pe culmile gloriei şilipsiţi de grija zilei de mâine.

La maturitate, drumurile lor se despart şi ajungchiar să devină rivali pe teren. Acolo însă s-au legat şi prietenii, care s-auconcretizat în afara lui, iar jucătorii au ajuns să se înrudească, devenindnaşi sau chiar cumnaţi. Un caz mai special este cel al mijlocaşului EugenTrică, în prezent la Chiajna, care s-a însurat cu Lorena, fiica fostului săuantrenor de la Craiova, fosta mare glorie Ilie Balaci. De asemenea, DennisŞerban este căsătorit cu fiica lui Petre Buduru, ambii activând la AstraPloieşti.

Probabil cea mai cunoscută familie de fotbalişti dinRomânia este Nunweiller, unde nu mai puţin de şapte fraţi au jucat fotbal, toţifiind strâns legaţi de clubul Dinamo. Costică, Dumitru, Victor, Eduard, Radu, Ion şi Lică au ales să practice acest sport,iar ultimii trei au făcut parte dinechipa lui Dinamo care în anii ’60 scria istorie. De la aceştia s-a tras şiporecla “câinii roşii” a dinamoviştilor, datorită faptului că aveau părulroşcat şi se dăruiau pe teren ca nimeni alţii.

Cea mai cunoscută familie de fotbalişti din prezent esteGoian, unde patru fraţi au jucat la nivelul Ligii I. Dacă Liviu a debutat lafinele anilor ’80, iar Gigi un deceniu mai târziu, Dorin şi Lucian sunt încă înactivitate şi chiar au fost adversari în derby-ul istoric dintre Steaua şiDinamo. Acum, Dorin a ajuns în Italia, la Palermo, iar Lucian a rămas înRomânia, dar la Astra Ploieşti.

Cumnaţii de aur: Hagi-Popescu

Membri exponenţiali ai generaţiei de aur, Gheorghe Hagişi Gheorghe Popescu sunt rude chiar dacă unul este machedon, iar celălaltoltean get-beget. După o căsătorie eşuată cu Lena, Hagi şi-a găsit fericireaalături de Marilena, sora mai mare a sotiei fostului său coechipier de la naţionalăGică Popescu. Dacă cei doi erau jucători când au devenit cumnaţi, în schimbactualul director general al Oţelului, Marius Stan, are o relaţie de rudenie „periculoasă”. E căsătorit cu soraarbitrului Marius Bocăneală, aflat în prima categorie a CCA.

Arbitrajul din tată în fiu

Dacă în cazul fiilor de foşti mari fotbalişti de puţineori aceştia ajung la nivelul părinţilor, în schimb în arbitraj aceasta este o practicăuzuală. În actualul corp de arbitri se regăsesc zeci de copii sau nepoţi aifoştilor fluieraşi şi care se află în conducerea CCA. Preşedintele forului,Vasile Avram, şi-a promovat ambii fii în ultimul an, băiatul lui FlorinChivulete, Andrei, a ajuns şi el în lotul A, deşi are o vârstă fragedă, iarlista poate continua cu Augustus Constantin (Gheorghe Constantin), TeoCrăciunescu (Ion Crăciunescu) sau Sebastian Gheorghe (Constantin Gheorghe).Sunt doar câteva exemple. Fiul fostului mare arbitru internaţional PatriţiuAbrudan, Octavian, a decis să nu meargă pe urmele părintelui şi s-a apucat defotbal, fiind legitimat la Steaua. Aceeaşi situţie este şi în cazul lui MirceaNeşu, al cărui fiu, Mihai, a ales fotbalul.

Tată şi fiu la Cupa Mondială

Niculae şi Ionuţ Lupescu e singura pereche tată-fiu carea reuşit să ajungă la Cupa Mondială. Fostă glorie a Rapidului, Culae Lupescu(69 de ani) a adunat 21 de selecţii la prima reprezentativă şi a evolua laMondialul din 1970 (Mexic), în timp ce fiul său Ionuţ, care s-a remarcat larivala Dinamo, a făcut parte din lotul pentru CM 1994.

Dinastia Lucescu

Mircea Lucescu a fost printre puţinii foşti mari jucătoricare au reuşit să facă performanţă şi din postura de tehnician, având 25 detrofee din ambele posturi. Răzvan a fost un portar modest în primul eşalon, darca antrenor a reuşit să ducă Rapidul în sferturile Cupei UEFA, iar acum esteselecţionerul primei reprezentative.

Şi-au făcut echipe pentru copii

Sunt şi exemple de părinţi înstăriţi, care au decis săintre în fotbal tocmai pentru a le asigura copiilor toate condiţiile. FlorianWalter, fost Buşcă, a început să investească în fotbal după ce fiul său,George, a început să practice acest sport. Mai întâi, ca sponsor la Dinamo II,iar acum la Universitatea Cluj, acolo unde a fost transferat şi fiul său.Benone Lazăr de la Internaţional Curtea de Argeş şi-a purtat fiul la toateechipele pe care le-a condus, dându-i chiar şi numărul 10, deşi nu era unjucător de bază. Imediat ce bătrânul s-a retras din fotbal, şi Cătălin a pusghetele în cui.

Duşmani pe teren, prieteni în afara lui

Lista rudelor din fotbalul românesc poate continua curelaţi naş-fin, mulţi dintre cei implicaţi în fenomen alegând să devinăneamuri. Regele Gheorghe Hagi a fost ghinionist în această privinţă. A fostnaşul lui Gigi Becali, cu care mai apoi s-a certat, iar la începutul anilor2000 a fost naşul de cununie al lui Adrian Mutu şi Alexandra Dinu, care audivorţat la scurt timp. Cristi Borcea i-a năşit pe golgheterii Marius Niculaeşi Claudiu Niculescu, iar cel mai galonat jucător al Stelei, Marius Lăcătuş afost naşul unuia dintre golgheterii all-time ai lui Dinamo, Ionel Dănciulescu.

Putem spune deja că fotbalul românesc a devenit deja omare familie, fiind puţine şanse ca unii dintre ei să nu aibă o legătură cât demică de rudenie.

Fraţi:

Andrei şi Robert Neagoe – ambii joacă la ACSMU Poli Iaşi

Dorin Goian – Lucian Goian – Gigi Goian – Liviu Goian

Florin Costea – Mihai Costea

Valentin Găman – Irinel Găman – Cătălin Găman (arbitru)

Daniel Prodan (FRF) – Ciprian Prodan (Victoria Brăneşti)

Florin Croitoru (ex-Poli Iaşi) – Marius Croitoru(ex-Steaua)

Darius Miclea – Romulus Miclea

Sabin Ilie – Adrian Ilie

Veri:

George Curcă – Cristi Munteanu

Victor Piţurcă – Eugen Neagoe

Cumnaţi:

Gheorghe Hagi – Gică Popescu

Marius Stan– Marius Bocăneală

Naş – fin

Mugurel Buga – Florin Stângă

Dănuţ Coman – Ionuţ Boşneag

Dănuţ Coman – Andrei Marinescu

Dănuţ Coman – Ionuţ Stancu

Răzvan Lucescu – Dănuţ Coman

Marius Lăcătuş – Ionel Dănciulescu

Cristi Borcea – Marius Niculae

Cristi Borcea – Claudiu Niculescu

Mihai Stoica – Gabriel Boştină

Adrian Mutu – Adrian Neaga

Mircea Sandu – Alexandru Deaconu (l-a cununat pe tatăllui Deaconu, Gelu, magazioner FRF)

Gheorghe Hagi – Gigi Becali

Gheorghe Hagi – Adrian Mutu

Victor Becali – Cristi Chivu

Mihai Stoica – Florin Cernat

Mihai Stoica – Sorin Ghionea

Dumitru Dragomir – Gheorghe Chivorchian

Dan Alexa – Gigel Bucur

Cristi Dulca – Dumitru Târţău

Tată – fiu

Ion Crăciunescu – Teo (arbitru)

Gheorghe Constantin – Augustus (arbitru)

Vasile Avram -Marius, Valentin (arbitri)

Constantin Gheorghe – Sebastian (arbitru)

Patriţiu Abrudan – Octavian (Steaua)

Victor Piţurcă – Alexandru (U Craiova)

Silviu Lung – Tiberiu Lung, Silviu Lung jr

Mircea Lucescu – Răzvan

Bogdan Stelea – Bogdănel (CS Otopeni)

Nicolae Manea - Florin (impresar)

Florin Chivulete – Andrei (arbitru)

Silviu Crângaşu (AJF Prahova) – Eduard (arbitru)

Mircea Naşu – Mihai (Utrecht)

Petre Grigoraş – Alexandru (Callatis)

Ioan Varga (ex-Jiul şi Dinamo) – Dacian (Sportul)

Ştefan Ţîră – Cătălin Ştefan (a fost achiziţionat deLazio)

Anghel Iordănescu – Edi (fost secund Steaua)

Romică Buia – Darius (internaţional U-17)

Nicolae Lupescu – Ionuţ Lupescu


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-07-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image