2016-12-06 12:23

SPORT


EXCLUSIV. Scapă de Liga a III-a. Sărăcia din fotbalul românesc salvează Ştiinţa şi Poli

 |  17:56
EXCLUSIV. Scapă de Liga a III-a. Sărăcia din fotbalul românesc salvează Ştiinţa şi Poli
Pentru că 20 din totalul de 32 de echipe care ar trebui să joace din augustîn Liga a II-a au probleme mari de ordin financiar, FRF a decis să anulezeorice decizie a Comisiei de Licenţiere. Astfel, Universitatea Craiova şi PoliTimişoara şi-au asigurat locul în eşalonul secund chiar dacă voci din lumeafotbalului vorbeau despre retrogradarea direct în Liga a III-a.

Cum a fost posibil? Introdus în premieră, sistemul delicenţiere la nivelul cluburilor din Liga a II-a s-a dovedit un fiasco total.Nu din cauza modului în care au lucrat membrii Comisiei, ci a faptului căaproape toate cluburile nu întruneau condiţiile de bază. Surse din FRF ne-auvorbit despre nu mai puţin de 20 de echipe implicate în proces care nu vorprimi licenţa. Astfel, mai marii fotbalului românesc s-au reunit de urgenţă şiau stabilit ca deciziile Comisiei de Licenţiere să nu mai conteze în stabilireacomponenţelor celor două serii, aşa cum s-a întâmplat în Liga 1, unde Bistriţaşi Poli au fost retrogradate la masa verde.

Practic, echipele care nu iau licenţă şi, în mod normal,nu ar trebui să joace în Liga a II-a vor putea depune imediat după 1 iuliecereri la FRF pentru a participa în sezonul următor. Viorel Duru a confirmat, în exclusivitate, pentru „Puterea”, adăugând însă căprocesul va decurge conform planului şi se va încheia pe 30 iunie. „Pot să anticipez că multe echipe auprobleme, dar vom da un comunicat în ultima zi a acestei luni. Între 1 şi 4iulie, cluburile fără licenţă pot trimite cereri, iar Comitetul Executiv le vaanaliza. Poli Timişoara şi Universitatea Craiova sunt în Liga a II-a înmomentul de faţă, dar dacă procesul nu contează, au asigurat locul în aceastădivizie. Practic, va conta doar rezultatul de pe teren”, a explicatoficialul FRF. Acesta a precizat că Liga a II-a ar fi rămas fără echipe dacă nus-ar fi luat măsura excepţională din partea forului prezidat Mircea Sandu. „Nu e treaba mea, eu sunt doar cu licenţierea.Comitetul Executiv are atribuţiile necesare pentru a completa seriile, astfelcă această vară va fi una de tranziţie pentru fotbalul mic. Situaţia esteoricum dramatică!”, a mai declarat Viorel Duru pentru “Puterea”.

Bistriţa, Timişoara şi Bihorul merg la TAS. Judecătorii îşi iau concediu

Poli Timişoara, Gloria Bistriţa şi FC Bihor au primitdreptul din partea FRF de a se adresa TAS ca urmare a deciziei Comisiei condusede Duru de a nu acorda licenţa pentru noul sezon al Ligii 1. Marea problemă e căjudecătorii de la Lausanne au anunţat că intră în vacanţă pentru două luni,începând de la 1 iulie, astfel că e aproape imposibil să judece această speţăîn mai puţin de o săptămână. În urmă cu cinci ani, aflată în aceeaşi situaţie,Sportul Studenţesc a primit răspuns abia în luna septembrie, şi acela negativ.Dacă vor câştiga totuşi la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, cele trei formaţiivor putea cere daune de milioane de euro Federaţiei Române.

Baraj Voinţa - Năvodari pentru promovare

Cu mai puţin de o lună înainte de prima etapă a sezonului2011-2012 din Liga 1, programată pe 20 iulie, încă nu se ştiu toate cele 18formaţii care vor participa. Cu Poli şi Gloria retrogradate din cauza licenţeişi FC Bihor fără drept de promovare, Comitetul de Urgenţă al FRF a hotărât ierica Săgeata Năvodari şi Voinţa Sibiu să dispute un baraj pentru a fi decisăechipa cu numărul 18. Meciul tur va avea loc pe 2 iulie, iar manşa secundă,patru zile mai târziu.

Cum ar putea arăta cele două serii ale Ligii a II-a din2011:

Seria I:

Unirea Urziceni (*)

Victoria Brăneşti

Săgeata Năvodari (*)

Delta Tulcea

Dunărea Galaţi

CS Otopeni

FC Botoşani

Viitorul Constanţa

Astra II Giurgiu

Gloria Buzău

FC Snagov

Dinamo II

Farul Constanţa

ACSMU Poli Iaşi

FCM Bacău

Callatis Mangalia

Chindia Târgovişte

Seria a II-a:

Universitatea Craiova

Poli Timişoara

Gloria Bistriţa

FC Bihor

Voinţa Sibiu (*)

ALRO Slatina

CSM Râmnicu Vâlcea

UTA Arad

Arieşul Turda

Gaz Metan CFR Craiova

Unirea Alba Iulia

FC Argeş

Mureşul Deva

CSM Slatina

Luceafărul Oradea

FC Baia Mare

Notă: *Săgeata sau Voinţa ar putea juca în Liga 1, astfel călocul echipei respective ar putea fi luat de una dintre retrogradatele dinsezonul trecut. Unirea Urziceni se va desfiinţa cel mai probabil.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639250-03-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image