2018-09-25 18:12


FABULOASA Simona! Calificare en-fanfare în SEMIFINALE la Australian Open

 |  09:55
FABULOASA Simona! Calificare en-fanfare în SEMIFINALE la Australian Open

Simona Halep, locul I WTA, s-a calificat pentru prima dată în semifinalele Australian Open, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-2, în 72 de minute, pe sportiva cehă Karolina Pliskova, locul 6 WTA şi cap de serie numărul 6.

Simona a intrat extrem de greu în joc, fiind condusă cu 0-3 şi 30-40 pe propriul serviciu, fără ca adversara să exceleze în vreun fel. Din acel moment, s-a produs o schimbare uriaşă în jocul româncei, evoluţia ei devenind una explozivă.

Simona Halep a luat nouă ghemuri la rând, clar, fără multă luptă, cu excepţia celui de 1-3. Setul I s-a încheiat în 37 de minute, cu 6-3. Pliskova a revenit pe tabelă abia la 0-3 în setul secund şi încă o dată, la 1-4. După 6-2, în 72 de minute, Halep a învins-o a şasea oară pe Pliskova, în şapte meciuri.

"Mă bucur să fiu în semifinale, am fost şi la juniori, în 2008. Este minunat să joc pe această arenă. Nu a fost cel mai bun start de meci, dar am ştiut că trebuie să restartez planul de joc, să nu mai ratez aşa mult, să mă deplasez mai bine. Am început să deschid terenul, am servit bine, totul a mers conform planului pentru mine. Cred că sunt destul de solidă la retur, antrenez asta, e important să fac adversarul să se îndoiască în ghemurile de serviciu, i-am citit serviciul de multe ori. Este un secret cum reuşesc să citesc serviciul, păstrez asta pentru mine. Cu siguranţă va fi un meci diferit cu Angelique Kerber, se deplasează bine, returnează solid, trebuie să domin mai mult, să joc mai bine, să fiu calmă. Vreau să mă bucur de această fază a competiţiei, nu mă gândesc la rezultat. Darren mă ajută cu faptul că sunt relaxată în timpul meciurilor şi înainte, îi mulţumesc pentru asta şi le mulţumesc şi australienilor", a declarat Halep după meci.

S-a stabilit ora semifinalei cu Kerber

Simona Halep, locul I WTA, va evolua, joi, după ora 07.00, cu germana Angelique Kerber, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 21, în semifinalele Australian Open. Această întâlnire este a treia pe Rod Laver Arena. Ziua va fi deschisă, la ora 02.00, de un meci de dublu mixt. Va urma apoi, nu înainte de ora 05.00, cealaltă semifinală, în care se vor întâlni daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, şi jucătoarea belgiană Elise Mertens, locul 37 WTA.

Germană a trecut, tot miercuri, cu scorul de 6-1, 6-2, în doar 51 de minute, de americanca Madison Keys, locul 20 WTA şi cap de serie numărul 17.  Kerber este pentru a doua oară în penultimul act la Melbourne, după ce a câştigat ediţia din 2016. În acelaşi an, Kerber s-a impus şi la US Open. Halep şi Kerber s-au întâlnit de opt ori până în prezent, fiecare impunându-se în patru partide. Însă ultimele lor meciuri au avut loc în 2016. În acel an, ele au jucat cinci partide, din care Kerber a câştigat patru.

Anul trecut, Halep a fost eliminată de americanca Shelby Rogers, cu 6-3, 6-1, în primul tur. Anterior, cea mai bună performanţă a Simonei Halep la Melbourne era calificarea în sferturi, în 2014 (înfrângere în faţa sportivei slovace Dominika Cibulkova) şi 2015 (eliminată de rusoaica Ekaterina Makarova). Simona Halep a atins acum faza semifinalelor la toate turneele de grand slam. Ea a mai jucat în penultimul act al unui turneu "major" la French Open (2014 şi 2017), la Wimbledon (2014) şi la US Open (2015).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-24

TAGURI: simona halep, calificare, australian open, karolina pliskova
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
24 Ian 2018

Tipic pentru Simona, pierde primele mingi, dar dupa ce-si intra in mana, potopul, dupa ea... Totusi, cum am zis, Kerber este periculoasa, este -in primul rand- buna, a demonstrat(a fost locul I) dar acum are un nou atuu, este indoctrinata de fostul antrenor al Simonei, pe care l-a concediat, iar tipul trebuie sa aiba un dinte impotriva ei...La zi, oricum, Simona trebuie felicitata si sa-i uram success, chiar daca ar pierde aceasta partida, locul I nu depinde de Kerber ci de daneza Wozniack...
LEVST.
24 Ian 2018

Predictii:Multiplu laureat al premiului de cel mai bun jurnalist de tenis al anului, Peter Bodo explica motivele pentru care considera ca Simona va pierde meciul cu Kerber. ...De 21 de ori campioana de Grand Slam in proba de dublu, fosta jucatoare Pam Shriver considera si ea ca Angelique Kerber are prima sansa..."____------_____Suna ca un bluestem, dar sa nu uitam ca cei care blesteama sau fac predictii, incearca sa forteze balanta in favoarea predictiei/blestemului lor, chiar si prin efectul psihologic...Insa sa nu uitam-deasemeni- ca nici toate profetiile lui Nostradamus nu "au iesit", Simona trebuie sa fi citit si ea ce zic ce 2 si altii, cum merg casele de pariuri, etc., ea NU trebuie sa se gandeasca prea mult la aceste lucruri, trebuie sa fie pozitiva si-in joc- sa faca o exceptie, sa porneasca agresiv de la prima minge, indifferent cine serveste...
LEVST.
25 Ian 2018

„You can do what you want, just size the day/What you’re doing tomorrow’s gonna come your way…”(ACE of Base-BEAUTIFUL LIFE)/// Angie, Angie When will those dark clouds all disappear … All the dreams were held so close Seemed to all go up in smoke Let me whisper in your ear Angie, Angie I hate that sadness in your eyes…”("Angie"-The Rolling Stones)____----___Cel putin in tenisul feminin romanesc DIN toate timpurile cunoscute, Simona este ACE of Base...
Random image



Ultimele stiri










loading...