2018-02-20 21:24


Fără arbitri străini! Deocamdată

 |  21:00
Fără arbitri străini! Deocamdată

Brigăzile din străinătate trebuie să mai aştepte pentru a reveni în Liga 1. Membrii CEx. al FRF, în frunte cu Mircea Sandu, au votat împotriva aducerii arbitrilor străini la derby-urile din România, iar iniţiativa lui Gigi Becali, Nicolae Badea şi George Copos a rămas în aer. Cel puţin pentru moment, deoarece Naşul ia în calcul această variantă pe viitor, dacă situaţia va fi imperios necesară.

“S-a votat să nu fie aduşi arbitri străini. Nici din punctul meu de vedere nu cred că trebuia să apelăm la ei. Arbitrajul în retur a fost cu bune şi cu rele, ca peste tot în lume. Cele trei cluburi care au solicitat asta nu au venit cu o analiză serioasă. Dacă o grupare vrea arbitri de peste hotare, vom apela şi la varianta asta”, a spus Sandu, care a fost completat de Ion Crăciunescu: “Deocamdată nu s-a votat pentru arbitri străini, dar dacă CEx. va decide asta, CCA se va supune, deşi cred că ne vom face de râs. Astea sunt semnalele pe care eu le recepţionez din străinătate”.

În continuare, Naşu a vorbit despre mai multe subiecte care ard în fotbalul românesc, printre care amintim posibilele partide aranjate pentru pariuri de la noi, campionatul intern, bannerele de pe stadioane, Adrian Mititelu, Craiova, Timişoara, terenuri încălzite în Liga 1 etc.

Despre blaturi şi pariuri în fotbal: “Am primit nişte documente de la sistemul de alertă al UEFA. În acestea ni se spune că la anumite meciuri fluctuaţia de pariori şi de pariuri a tras semnalul de alarmă. Atunci tind să cred că jucătorii, conducătorii, antrenorii se ocupă şi cu de-astea. Când sunt atenţionat de trei ori, ce pot să spun? Şi dacă există în Germaniaşi în Italia, sunt convins că şi în România există oameni din fotbal care pariază.”

Despre Liga 1: “Sunt 3-4 echipe care au o anumită valoare. Avem un campionat slab. Sunt prea multe echipe şi prea puţină valoare. Sunt prea puţini jucători români angrenaţi în competiţia internă. Din punctul meu de vedere, o competiţie cu 14 echipe, cel mult 16, ar da o altă consistenţă campionatului.”

Despre bannerele de pe stadioane: “Suporterilor le va fi permis să intre din nou cu bannere pe arenele sportive, dar şi cu steaguri mari. Bannerele nu trebuie să conţină mesaje rasiste, xenofobe, calomnioase sau injurioase. În continuare nu vor avea voie cu torţe sau orice altceva de genul. Am vorbit şi cu Jandarmeria să se abţină în a mai face exces de zel la orice gesturi ale suporterilor.”

Despre sezonul viitor şi terenurile încălzite: “Sezonul 2012-2013 va debuta la 21 iulie, iar până pe 15 decembrie se vor juca 20 de etape. Returul va începe pe 2 martie, iar campionatul se va sfârşi pe 29 mai. Pe 1 iunie va avea loc finala Cupei României. Din sezonul viitor, toate terenurile echipelor din Liga 1, inclusiv cele care promovează, trebuie să aibă încălzire. S-a amânat totuşi cu un an problema legată de acoperirea unui procent din locurile pentru spectatori.”

Despre Mititelu, Craiovaşi Timişoara“Din punctul meu de vedere, Mititelu nu este un subiect. Mă deranjează că Universitatea Craiova nu are echipă. Dreptatea este în totalitate de partea FRF, în baza tuturor regulilor existente. Mă deranjează dacă nu ia licenţa Timişoara. Dar nu este vina mea tot ce se întâmplă. Nu mă interesează problema licenţierii.”

Foto: Agerpres


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-04-05

TAGURI: mircea sandu, arbitri, cex, frf





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri