2016-12-05 04:43

SPORT


FC BRAŞOV. Sancţiuni împotriva jucătorilor

 |  17:42
FC BRAŞOV. Sancţiuni  împotriva jucătorilor

Fărăvictorie din etapa a doua, formaţia de sub Tâmpa a ajuns pe penultimul loc înclasamentul Ligii I şi se anunţă ca fiind una dintre candidatele laretrogradarea în eşalonul secund. Conducerea a decis să-i penalizeze pe eleviilui Daniel Isăilă cu 10% din contract, urmând ca la finalul turului să serenunţe la o parte dintre jucătorii care nu au dat randament. "Venim dupăun dezastru din punctul meu de vedere, ca joc, rezultat şi atitudine. Am vorbitşi cu patronul Ioan Neculaie şi cu jucătorii. E normal să fie şi sancţiuni,astfel că s-a decis diminuarea contractelor cu 10%. Ceva trebuie schimbat,pentru că în acest ritm nu se mai poate. Gluma se îngroaşă şi ne afundăm şi maitare în clasament. Va fi o selecţie până la finalul acestui an. Cine va dovedică merită să rămână la această echipa va rămâne, cine nu, cu părere de rău nevom despărţi", a declarat tehnicianul braşovean în cadrul unei conferinţede presă. Isăilă speră totuşi că echipa sa va reuşi să treacă, miercuri, înCupă, de FC Timişoara, împotriva căreia a remizat săptămâna trecută încampionat: “Vom da totul pentru calificare, rămâne de văzut dacă vom şi reuşi să ajungem în semifinale”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-10-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image