2017-11-24 16:39


Fiecare gol marcat de mijlocaşul Aaron Ramsey (Arsenal) este urmat de decesul unei celebrităţi de pe mapamond

 |  18:13
Fiecare gol marcat de mijlocaşul Aaron Ramsey (Arsenal) este urmat de decesul unei celebrităţi de pe mapamond
Florentin Dincă

Mijocaşul lui Arsenal Londra, Aaron Ramsey, ar trebui să se lase cât mai repede de fotbal. De reuşitele fotbalistului sunt legate mai multe coincidenţe macabre. Sau poate e vorba chiar de vreun blestem. Din 2011 încoace, golurile jucătorului galez sunt urmate în aceeaşi zi sau la maximum trei zile distanţă, de decesul unor celebrităţi de pe mapamond.

Fiecare gol marcat de mijlocaşul Aaron Ramsey (Arsenal) este urmat de decesul unei celebrităţi de pe mapamond
zoom
Pe 1 mai 2011, Ramsey punctează în meciul Arsenal – Manchester United, iar la o zi după, liderul Al-Qaeda Osama Bin Laden este ucis de către forţele americane. Cinci luni mai târziu, şi mai exact pe 2 octombrie, fotbalistul marchează în derby-ul Londrei, Tottenham – Arsenal. Trei zile mai târziu dispare, doborât de un cancer pancreatic, cofondatorul Apple, Steve Jobs. La nici trei săptămâni distanţă, Ramsey înscrie din nou. A doua zi, dictatorul libian Muammar Gaddafi, a fost capturat şi ucis ulterior de către revoluţionarii libieni. Pe 11 februarie 2012, mijlocaşul “tunarilor” marchează în deplsarea cu Sunderland, iar toată lumea se gândea cine se mai stinge. Chiar în aceeşi zi îşi găseşte sfârşitul starul pop Whitney Houston, în urma unui amestec letal de droguri şi alcool. Timp de un an şi ceva, golurile lui Ramsey au continuat să “ucidă” personalităţi care nu sunt foarte cunoscute publicului larg, ca Bebo Valdes (pianist), Chavela Vargas (cântăreaţă) şi Ken Norton (pugilist).

30.11.2013 este data când fotbalistul marchează într-un meci Cardiff – Arsenal, şi chiar în aceeaşi zi moare într-un teribil accident auto actorul Paul Walker, cunoscut cinefililor şi nu numai din seria Fast & Furious. Pe 10 august 2014 este rândul celebrului actor Robin Williams să se stingă. Cu o zi înainte, Ramsey marcase într-un alt derby din Premier League, Arsenal – Manchester City. Pe 9 ianuarie, “blestemul” fotbalistului loveşte din nou, în meciul din Cupa Angliei cu Sunderland. Ulterior, fostul star David Bowie moare după o luptă lungă cu o boală incurabilă la ficat. Următorul pe listă, şi sperăm să fi fost chiar ultimul, este actorul britanic Alan Rickman, celebru pentru rolul profesorului Severus Snape din seria de succes Harry Poter. El a decedat la o zi după golul marcat de Ramsey în meciul cu Liverpool (scor 3-3).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-14

TAGURI: aaron ramsey, arsenal, deces, celebritate, gol



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri