2019-03-22 17:08


FIS Children Trophy 2019. Întreceri spectaculoase la competiția de SCHI ALPIN din Poiana Brașov. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA

 |  23:57
FIS Children Trophy 2019. Întreceri spectaculoase la competiția de SCHI ALPIN din Poiana Brașov. Pe ce loc s-a clasat ROMÂNIA

România a fost pentru al doilea an, consecutiv, gazda unei competiții de schi de nivel internațional la care au participat peste 100 de atleți, copii și cadeți din zece țări cu tradiție în schiul alpin, în data de 19-20 februarie, pe pârtiile masivului Postăvaru din Poiana Brașov.

Echipa României s-a clasat pe locul al treilea la cea de-a doua ediție a competiției de schi alpin de nivel internațional FIS Children Trophy, după Bulgaria (locul I) și Austria (locul II). Din echipa noastră, cel mai bine s-a descurcat Alexandru-Matei Oancea, la categoria de vârstă U14, care a terminat pe locul doi atât proba de Slalom cât și proba de Slalom Uriaș, după reprezentantul Bulgariei, Borislav Hadjistoianov.

Printre țările care au pariticipat la competiția organizată în stațiunea montană Poiana Brașov, se numără Austria, Bulgaria, Grecia, România, Ungaria, Liban, Franța și Brazilia.

Lista câștigătorilor

La proba Slalom Urias, U16 baieti, primul loc a fost castigat de Austria, prin Manuel Muigg, cu un timp de 1:30:97. La o diferenta de 1.80 de secunde, pe al doilea loc, s-a clasat tot Austria, cu Michael Aschaber având un timp de 1:32:77, iar al treilea loc a fost ocupat de Bulgaria, reprezentantă de Kostadin Kaferinov, cu 1:32:92.

La proba Slalom Urias, U16 fete, pe primul loc s-a clasat Austria, prin Antonia Wieser, cu un timp de 1:29:02, urmată de Christina Pichler, tot din Austria, la o diferență de 1.33 secunde, în timp ce al treilea loc i-a revenit Ungariei, reprezentată de Anna Kiss, cu un timp de 1:35:83.

La categoria de vârstă U14 băieți, proba de Slalom Urias a fost câștigată de Bulgaria, Borislav Hadjistoianov având un timp de 47.84. La o diferență de 2.24 de secunde, pe al doilea loc, s-a clasat România, prin Alexandru-Matei Oancea cu 50.08. Iar locul al treilea a revenit, de asemenea României, prin Răzvan Trăistaru care a reușit un timp de 51.94.

De asemenea, la proba de Slalom Urias, U14 fete, Bulgaria a ocupat primul loc, prin Boiana Radeva cu un timp de 49.83. Pe al doilea loc, la o diferență de 0.57 secunde, s-a clasat România, reprezentată de Jennifer Barbara Nagy Remetean, cu un timp de 50:40, în timp ce pe al treilea loc s-a clasat tot Bulgaria, prin Stefani Valeva cu timpul de 52:74.

În ceea ce privește proba de Slalom, U16 băieți, Austria a câștigat primul loc, prin Manuel Muigg, care a reușit un timp de 1:29:87. Pe al doilea loc s-a situat tot un reprezentant al Austriei, mai precis Michael Aschaber, cu 1:31:52, iar al treilea loc a fost ocupat de Bulgaria, prin Kostadin Kaferinov cu un timp de 1:31:90.

La proba Slalom, fete U16, primul loc a fost castigat de Bulgaria, prin Julia Zlatkova, cu un timp de 1:31:25, iar la o diferență de 0.36 de secunde, s-a calificat Austria pe locul doi, reprezentată de Christina Pichler, cu 1:31:61 . Al treilea loc a revenit tot Austriei, Antonia Wieser având un timp de 1:32:14.

La proba de Slalom, U14 băieți, primul loc a fost câștigat de Bulgaria, prin Borislav Hadjistoianov, cu un timp de 1:30:72. Al doilea loc a fost castigat de România, prin Alexandru-Matei Oancea, cu 1:32:73, la o diferență de 2.01 secunde, în timp ce al treilea loc a fost ocupat de România, reprezentată de Răzvan Trăistaru, cu 1:34:43.

La proba de Slalom, U14 fete, primul loc a fost ocupat de Bulgaria, prin Boiana Radeva cu un timp de 1:34:06, iar la o diferență de 3.67 de secunde, pe al doilea loc s-a poziționat România, prin Jennifer Barbara Nagy Remetean, cu timpul de 1:37:73. Pe al treilea loc s-a situat Grecia, reprezentată de Reggina Kaltsogianni, cu 1:41:84.

Organizare de excepție, spun antrenorii străini

„A fost una dintre cele mai bune competițții la care am participat, dacă nu cea mai bună, din calendarul FIS Children. Meritați Cupa Mondială !”, a mărturisit antrenorul Libanului, Martin Strba.

„Vă mulțumesc pentru organizarea acestor competiții, pentru pârtii și pentru ospitalitate! Ne vedem anul viitor!”, a spus Gianluca Caputi, căpitanul echipei Braziliei.

La unison, căpitanul echipei Austriei, Stefan Grugger, alături de antrenorul echipei Greetz David au declarat: „A fost o plăcere pentru noi să concurăm aici. Modul în care a fost organizată competiția a fost perfect. Același lucru pot spune și despre pârtie. Sunt convins că tot mai multe țări vor veni și în anul următor”.

„Vin, însoțit de echipa mea pentru al doilea an în acest loc superb și deja se văd tot mai multe îmbunătățiri. La competiție, toate condițiile au fost perfecte, iar oamenii minunați. Sper să ne vedem și anul viitor” , a spus căpitanul echipei Greciei, Thanos Koutloumpasis.

În timp ce Dimov Ivo, căpitanul echipei Bulgariei, a declarat : „Al doilea an de strălucire!  Vremea a fost perfectă și, de asemenea, organizarea. Cred în anii următori vor veni aici mai multe echipe și din alte țări. Vă mulțumim !”

Că ediția din acest an a fost foarte reușită o spun și ambasadorii FIS Children Trophy Romania, Ioan-Valeriu Achiriloaie și Gabriel Nan, cei mai reprezentativi schiori români din ultima perioadă.

„Am vorbit și cu echipe din Austria și Bulgaria și mi s-au părut foart mulțumite. Pârtia a fost de primă clasă!”, spune Achiriloaie.  „De asemenea, de la an la an se vede un progres susținut care aduce doar beneficii atât competiției cât și întregii stațiuni Poiana Brașov”, îl completează Nan.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-22

TAGURI: FIS Children Trophy 2019, poiana brasov, schi alpin, romania
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...