2016-12-06 14:34

SPORT


Fostul dinamovist a renăscut în Banat. Anul lui Ianis Zicu?

 |  18:18
Fostul dinamovist a renăscut în Banat. Anul lui Ianis Zicu?

Ianis Zicu l-a egalat pe Bogdan Stancu în topulmarcatorilor din Liga 1 în acest sezon, cu 13 reuşite, şi are toate şansele săbifeze cel mai bun an din carieră. E favorit la titlul de golgheter, iar Poliar putea deveni campioană pentru prima oară în istorie.

Mijlocaşul s-a metamorfozat după cei trei ani de coşmardin Ştefan cel Mare. 13 goluri în 18 meciuri a reuşit machedonul, dintre carepatru doar în primele trei jocuri din retur. Toate golurile i le dedicmemoriei mamei mele”, a spusIanis, la două luni după ce a pierdut-o pe cea care i-a dat viaţă.

Înciuda sezonului aproape perfect, fotbalistul în vârstă de 27 ani rămâne modestşi susţine că secretul său este echipa, lăsând de înţeles că în Ştefan cel Marenu a fost înţeles. Sunt bucuros că joc într-o echipăextraordinară. E extraordinar că ne-am apropiat la două goluri”, a afirmat acesta,care a revenit în acest an şi la prima reprezentativă.

Zicuare şanse mari să câştige titlul de golgheter după ce principalul săucontracandidat, Bogdan Stancu, a ajuns în Turcia, iar Eric de Oliveira şi-apierdut din strălucirea arătată în tur. Timişoreanul ar putea fi primulmijlocaş golgheter al Ligii 1 după aproape 20 de ani, urmându-l pe dinamovistulGabor Gerstenmajer, care evolua ca mijlocaş ofensiv şi s-a impus în 1992,marcând de 21 de ori. Jucătorul transferat în vară pentru 500.000 de euro ardeveni astfel al treilea jucător din istoria grupării viola care câştigă titlulde golgheter, după Ion Ciosescu (1955, 1958) şi Gigel Bucur (2009).

Clasament golgheteriLiga 1:

1. Bogdan Stancu (ex-Steaua), Ianis Zicu (PoliTimişoara) - 13 goluri

3. Eric de Oliveira (Gaz Metan) - 10 goluri

4. Ovidiu Herea(Rapid) – 9 goluri

Ianis Zicu – CV

Datanaşterii: 23 octombrie 1983 (Constanţa)

Post:mijlocaş stânga, mijlocaş ofensiv

Carieră:

Dinamo(2000-2003), Farul (2002-2003, împrumut), Inter Milano (2004), Parma (2004,împrumut), Dinamo (2005-2006), Rapid (2006-2007), Dinamo (2007-2010), Poli Timişoara(2010-prezent)

Cifre:

Meciuri/goluriLiga 1: 180 – 58

Meciuri/goluriSerie A: 9 – 0

Meciuri/goluricupele europene: 31 - 6

Meciuri/goluriechipe naţională: 8 – 0

Performanţe:

2titluri de campion al României (2002, 2004)

4Cupe ale României (2001, 2004, 2005, 2007)

SupercupaRomâniei (2005)

Alb-violeţii, în zborspre istorie

Polieste singura echipă neînvinsă după 21 de etape din 1992 încoace. Atunci, Dinamoa câştigat titlul de campioană reuşind să nu piardă nici un meci în totsezonul. Acum trei ani, CFR Cluj reuşea să câştige titlul la capătul unui an încare în primele 18 runde nu pierduse nici un joc. Seria de invicibilitate afost stopată chiar de Poli Timişoara pe “Dan Păltinişanu”.

Clasament Liga 1:

Oţelul Galaţi 45pPoli Timişoara 43pFC Vaslui 35p*

* Meciul FC Braşov - FC Vaslui s-a jucat după închiderea ediţiei

Revin spectatorii

Dacăîn turul campionatului media de spectatori la meciurile de pe teren propriu aleformaţiei lui Duşan Uhrin era de 8.000, iar la jocul cu Gaz Metan nu s-au prezentatdecât aproximativ 4.000 de fani, la întâlnirea cu Universitatea Craiova s-adoborât recordul de audienţă. Nu mai puţin de 23.000 de suporteri viola auîncurajat echipa din tribune.

Şefii cer mutarea meciului cu Brăneşti

Oficialii grupării de pe Bega au făcut un apel către LPFsă mute partida de vineri cu Victoria Brăneşti pe stadionul Giuleşti deoarecearena pe care îşi dispută ilfovenii meciurile de pe teren propriu, cea de laBuzău, este impracticabilă. "E vina Ligii că apermis echipelor să primească licenţa doar pentru că au nocturnă, în timp cejucătorii noştri sunt nevoiţi să îşi rupă picioarele pe astfel de terenuri”, a spus preşedintele Marian Iancu. Duelul Victoria Brăneşti - Polieste programat pentru vineri, de la ora 18.30.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-06-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image