2016-12-03 00:30

SPORT


Gândire occidentală, decizii româneşti. FRF interzice promovarea celor 22 de cluburi printr-o hotărâre luată în mijlocul campionatului

 |  18:01
Gândire occidentală, decizii româneşti. FRF interzice promovarea celor 22 de cluburi printr-o hotărâre luată în mijlocul campionatului

Într-un moment în carepreşedintele Mircea Sandu anunţa că intenţionează să aducă fotbalul românesc lastandarde europene, hotărârea Comitetului Executiv al FRF prin care cluburile care şi-au schimbatstatutul juridic nu mai pot promova timp de trei ani agită şi mai mult apele.

Naşul a ameninţat încă din vară că va recurge la acestgest, dar fără să fie luată o hotărâre într-un cadru legal înaintea sezonului,astfel că acum 22 de cluburi din ligile a doua şi a treia s-au trezit că nu audreptul să mai promoveze în următorii trei ani. Pe listă a fost pusă în ultimulmoment şi Săgeata Năvodari, ca urmare a unei “rectificări”făcute de FRF.

Unul dintre cazurile concrete este cel al ChindieiTârgovişte, unde preşedinte este fostul mare arbitru Ion Crăciunescu. “În nici un caz decizia nu are susţinere regulamentară, aşa că nu văd cums-ar putea aplica. Regulamentul nu poate fi schimbat în timpul campionatuluipentru că o astfel de situaţie era prevăzută deja înainte de început. Aşteptămsă se întoarcă preşedintele Mircea Sandu pentru a lămuri problema”, adeclarat Crăciunescu pentru „Puterea“. Conform oficialului, Chindia nici măcarnu ar trebuit să se afle pe lista cluburilor interzise la promovare înurmătoarele trei sezoane. “Noi ne-am înfiinţat abia anul trecut, nu am fuzionat cu nimeni, iar locul din Liga aIII-a l-am primit de la FRF, nu de la un alt club”.

Astfel,formaţii precum UTA, Chindia, FC Hunedoara, FC Maramureş sau Drobeta, careaveau ca obiectiv promovarea în acest sezon şi chiar sunt în grafic pentru a oobţine, se văd acum obligate să îşi refacă planurile. “Nici nu vreau să mă gândesc la asta. Dacă ne-ar fispus de la început, atunci alegeam o altă modalitate, nu aduceam jucători pebani mulţi dacă ştiam că trei ani nu putem urca în eşalon. Nu eu stabileschotărârile FRF, dar nu are suport regulamentar, asta e sigur”, aadăugat Ion Crăciunescu.

Un nou caz penibilmarca FRF

Iniţial,lista interziselor cuprindea 21 de cluburi. De ieri, aceasta s-a mărit cu încăunul, ca urmare a unei “rectificări” făcutede Direcţia juridică a FRF. Subordonaţii lui Mircea Sandu au anunţat ieri căSăgeata Năvodari a fost inclusă pe listă, ca urmare a faptului că în 2009 ar fiobţinut “într-adevăr dreptul de participare în Liga a 2-a fără afi respectat principiul meritului sportiv. În concluzie, nu are dreptul de aparticipa într-o categorie superioară pentru trei ani”, a anunţat FRFprintr-un comunicat sec. Pe lângă faptul că a fuzionat în 2009 pentru un loc înLiga a II-a, în 2010, Săgeata şi-a schimbat şi statutul juridic, însăspecialiştii FRF au descoperit doar la insistenţele presei acest lucru. Osituaţia asemănătoare a avut loc în vară. Comitetul de Urgenţă a decis caechipele care se retrag din campionat să fie retrogradate două eşaloane şi sănu mai aibă drept de promovare cinci ani, însă nu a făcut referire şi la celeexcluse, hotărârea fiind modificată o lună mai târziu, la scurt timp după cecampionatul deja debutase!

Poli Iaşi a scăpat

Nouaechipă a Iaşiului, hibridul ACSMU Politehnica Iaşi, care a apărut peste noapteîn fotbalul românesc a primit însă acceptul FRF de a promova. “Nu s-a încălcat articolul 5 bis din ROAF”, au menţionat şefiiFRF. Acelaşi articol, introdus de FRF pentru a se alinia la cerinţele FIFA,care a cerut acest lucru în manualul de licenţiere încă din 2008. Semnele deîntrebare continuă pentru că Viitorul Constanţa, aflată acum între cele 22 decluburi, a putut promova anul trecut în Liga a II-a. “E normal pentru manualul de licenţiere, dar are nevoie un club de Liga aIII-a de aşa ceva, din moment ce nu trece prin procesul de licenţiere?”, aconchis Ion Crăciunescu.

8 echipe trag lapromovare

Dintrecele 22 de formaţii care au primit interzis din partea FRF, mai bine de o treime sunt aproape depromovarea în eşalonul imediat superior. Pe lângă Viitorul, în Seria I, SăgeataNăvodari se află pe locul secund, în timp ce în Seria a II-a, UTA este la patrupuncte de promovare. În eşalonul al treilea, Chindia Târgovişte, Drobeta-TurnuSeverin, Piatra Olt, FC Hunedoara şi Maramureş Baia Mare ocupă locuri fruntaşeşi se află printre echipele cotate cu şanse de a câştiga seriile din care facparte.

Cluburile afectate dehotărârea CEx.:

LIGAA 2-a:

SCUTA SA (afiliată 2010)

SCFC Silvania SA (2008)

CSSăgeata Năvodari (2010)

SCViitorul Constanţa (2009)

LIGAA 3-a:

FCMOneşti (2010)

SCVoluntari SA (2010)

ASCS Buftea (2010)

CSBaloteşti (2010)

FCChindia Târgovişte (2010)

AFCFilipeştii de Pădure (2010)

SCFC Drobeta SA (2010)

SCFC Piatra Olt SA (2010)

FCHunedoara (2010)

FCMaramureş Universitar Baia Mare (2010)

CSFCM Alexandria (2009)

CSSportul Vişina Nouă (2009)

CSArgeşul Mihăileşti (2009)

AFCOdorheiul Secuiesc (2009)

CSMinerul Motru 2008 (2009)

FCMAvântul Reghin (2009)

SCMPetrotub Roman (2009)

CSMPaşcani (2009)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-09-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

JURNAL82@YAHOO.COM
01 Feb 2011

Si unde mai pui ca sunt atatia politicieni care sperau sa-si lege "realizarilii" de promovarea echipei favorite... ce sa faca bietii oameni? sa amane alegerile? Te pomenesti ca tocmai "ailalti" vor culege roadele...
ALIN.HUIU
01 Feb 2011

@jurnal82 La articolul de fata nu are legatura ce spui tu. Dar nu poti anunta ca ai schimbat regulamentul in mijlocul competitiei. Parerea mea, ca masura, care e una benefica, ar trebui aplicata, obligatoriu, doar incepand din sezonul viitor.

Adauga un comentariu

Random image