2017-11-24 16:48


Gheorghe Hagi: FC Viitorul se gândeşte la câştigarea campionatului

 |  13:43
Gheorghe Hagi: FC Viitorul se gândeşte la câştigarea campionatului

Gheorghe Hagi a declarat marţi, la plecare spre Croaţia, că FC Viitorul şi-a îndeplinit obiectivul din acest sezon, şi anume acela de a se califica în play-off-ul Ligii I. Acesta a ţinut să precizeze că jucătorii săi vor munci în fiecare zi cu gândul la câştigarea campionatului.

"Normal că vezi ce se întâmplă la celelalte echipe, vor fi echipe foarte bune în play-off, care vor dori să câştige campionatul. Dar şi noi suntem una dintre ele şi ne vom lupta să devenim cei mai buni. Jucătorii sunt motivaţi, am început de trei zile pregătirea. Jucătorii sunt mult mai motivaţi decât în vară, avem o perioadă petrecută împreună, e mult mai bine. Vom munci în fiecare zi pentru a câştiga titlul, e o motivaţie mare, o provocare mare pentru toţi. Numai cu acest gând vom munci în fiecare zi. Noi acum obiectivul l-am îndeplinit, acum rămâne să vedem dacă putem face ceva foarte mare", a afirmat Gheorghe Hagi, la Aeroportul Internaţional Henri Coandă, potrivit Mediafax.

Antrenorul FC Viitorul este de părere că Peterson Pecanha, achiziţionat în această iarnă de la Petrolul Ploieşti, este unul dintre cei mai buni portari din România.

"Începem pregătirea, unii jucători au plecat, au venit alţii, încercăm să facem un campionat bun, aşa cum am făcut anul trecut. Sper ca fiecare jucător să aducă un plus, Pacanha este un jucător important, cunoaşte foarte bine campionatul, e un portar foarte bun, printre cei mai buni din România. Vom vedea dacă vom mai aduce jucători, deocamdată plecăm în Croaţia, unde avem un turneu foarte bun, apoi vom continua cu un turneu în Turcia. Noi ne dorim să devenim cei mai buni, pentru asta muncim în fiecare zi. Vom vedea pe cine vom putea să învingem şi pe cine nu. Asta este mentalitatea noastră", a afirmat Gheorghe Hagi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-13

TAGURI: gheorghe hagi, fc viitorul, gandeste, castiga, campionat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri