2017-12-16 20:31


Gnohere a semnat cu Steaua

 |  10:59
Gnohere a semnat cu Steaua

Harlem Gnohere, atacant francez în vârstă de 28 de ani, trece de la Dinamo la Steaua, semnând un contract valabil pe trei ani si jumatate cu clubul patronat de Gigi Becali și devenind primul jucător străin care ajunge să evolueze în ambele echipe fanion ale fotbalului românesc.

„Sunt foarte fericit pentru ca am ajuns la Steaua, alaturi de care imi doresc foarte mult sa obtin trofee in anii pe care ii voi petrece aici. Cea mai mare dorinta a mea este sa ajut echipa sa castige titlul si sa jucam in UEFA Champions League, acesta din urma fiind un obiectiv maret pentru orice fotbalist din lume”, a declarat Gnohere, citat de steauafc.com, care prezintă o imagine a jucătorului în tricoul Stelei, alături de președintele clubului, Valeriu Argăseală.

Steauafc.com prezintă și o scurtă biografie a jucătorului: „Eddy Harlem Gnohere este un atacant francez, nascut pe 21 februarie 1988, la Paris. Acesta a inceput fotbalul ca junior la AS Cannes si Troyes AC, iar in sezonul 2007/2008 a fost cedat in Elvetia, la FC La Tour. Dupa trei sezoane in Elvetia, acolo unde a mai evoluat pentru FC Bulle si FC UGS Geneva, a ajuns in Belgia, la Excelsior Virton, fiind transferat, dupa inca un sezon, la Charleroi, echipa pentru care a evoluat timp de un an si jumatate. Incepand cu ianuarie 2013, a fost imprumutat cate sase luni la KVC Westerlo si Royal Excel Mouscron, iar in vara lui 2014 a fost achizitionat de catre RAEC Mons. Dupa un sezon in tricoul ultimei echipe, cel supranumit "Bizonul" a semnat, in iulie 2015, un contract pe doi ani cu Dinamo, echipa pentru care a evoluat in 59 de partide oficiale, a inscris 24 de goluri si a oferit 8 pase de gol. Pe 6 ianuarie 2017 a semnat un contract valabil pe doi ani si jumatate cu Steaua, devenind al zecelea jucator transferat direct de la marea rivala in istoria celor doua cluburi”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-07

TAGURI: harlem gnohere, dinamo, steaua





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri