2018-07-19 05:08


I-a SALVAT de două ori de la retrogradare, a vrut mai mult, dar a fost DAT AFARĂ. Rednic e OUT de la Mouscron

 |  12:26
I-a SALVAT de două ori de la retrogradare, a vrut mai mult, dar a fost DAT AFARĂ. Rednic e OUT de la Mouscron

Mircea Rednic a fost dat afară de la Mouscron după numai un an şi trei luni de stat pe banca belgienilor. Totul i-a fost fatal antrenorului roman de la recentele critici pe care le-a făcut la adresa conducerii. Rednic a salvat-o sezonul trecut la mustaţă pe Royal Excel Mouscron de la retrogradare, aşa cum a reuşit şi în acest sezon, deşi mai sunt câteva etape de disputat din sezonul regulat. Cel poreclit “Strâmbul” a vrut ca Mouscron să nu se mai zbată în anonimat, iar pentru asta a cerut investiţii serioase în transferuri pe viitor, fapt cu care conducerea nu a fost de acord.

Mouscron se află în acest moment pe locul 12, cu 29 de puncte, cu opt deasupra unicului loc retrogradabil, ocupat de Eupen.

"După ce a reușit să mențină clubul în prima ligă și a avut un start de sezon excelent, rezultatele lui Rednic nu au mai fost cele doirte. Cu doar 13 puncte obținute în ultimele 18 meciuri, conducerea a trebuit să reacționeze. Mai ales că în ultimele declarații, Mircea Rednic ne-a arătat că nu mai este implicat în proiectul nostru. Clubul nostru este ambițios, dar nu cu orice preț. Îi mulţumim lui Rednic pentru cele 15 luni petrecute aici şi îi urăm succes pentru restul carierei", a fost comunicatul de presă în care clubul flamand au anunţat despărţirea de Rednic.

Tehnicianul în vârstă de 55 de ani criticase în presa belgiană politica şefilor lui Mouscron.

"Când vezi bugetul lui Standard şi cel al lui Mouscron, e o diferenţă incredibilă. Noi nici măcar n-am avut buget de transferuri. La Dinamo eram cam în aceeaşi situaţie. Clubul era în insolvenţă. Salariile nu puteau depăşi un anumit nivel şi nu se puteau face transferuri. Aşa că sunt puţin obişnuit să lucrez în aceste condiţii", a declarat Rednic.

Cu această ocazie de la Mouscron va pleca şi Marian Rada, adus de Rednic ca secund. Rămâne de văzut cum va juca de acum înainte la echipă Dorin Rotariu, împrumutat de la FC Bruges, şi care începuse să fie titular.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-14

TAGURI: rednic, afara, mouscron, salvat, retrogradare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri