2016-12-04 08:15

SPORT


Iliev şi Gargorov au scăpat de Universitatea Craiova

 |  17:00
Iliev şi Gargorov au scăpat de Universitatea Craiova

Fotbaliştii bulgari Valentin Iliev şi Emil Gargorov aufost declaraţi liberi de contract de Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor dincadrul LPF, la mai bine de o lună după ce şi-au depus memorii. Neplătiţi de maimulte luni la Universitatea Craiova, cei doi au decis să se despartă deformaţia din Bănie, iar în ultima perioadă nici nu li s-a mai permis să seantreneze alături de lotul condus de Nicolo Napoli. Clubul condus de AdrianMititelu are dreptul de a depune recurs, astfel că ar mai putea dura încă osăptămână până când cei doi vor deveni liberi cu acte în regulă. Pe lângă dejacunoscuţii Bărboianu şi Găman, alţi doi jucători alb-albaştri au cerut LPF săfie declaraţi liberi pentru că nu şi-au încasat salariile în ultimele luni.David Lopes şi Mihai Dina au înaintat memoriile, iar comisiile vor judeca celedouă cazuri săptămâna viitoare. Dacă Gargorov are şanse mari să se întoarcă înţara sa natală, în schimb, Iliev este disputat de Rapid şi Steaua.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639237-05-19



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image