2019-02-21 00:42


ÎNFIORĂTOR. A venit rezultatul AUTOPSIEI lui Emiliano Sala: Fotbalistul NU A MURIT ÎNECAT

 |  23:23
ÎNFIORĂTOR. A venit rezultatul AUTOPSIEI lui Emiliano Sala: Fotbalistul NU A MURIT ÎNECAT

Rezultatele autopsiei au arătat că Emiliano Sala, victima unui accident aviatic la 21 ianuarie, a murit din cauza rănilor la cap şi piept.

Potrivit presei britanice, rezultatele autopsiei au arătat că argentinianul nu a murit înecat, ci ca urmare a rănilor suferite după prăbuşirea avionului.

AAIB, departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice, a precizat că un raport definitiv privind cauzele accidentului va fi publicat în următoarele şase luni, însă un raport preliminar va apărea în decurs de două săptămâni.

Epava avionului în care se aflau fotbalistul argentinian Emiliano Sala şi pilotul David Ibbotson a fost găsită, la 3 februarie, pe fundul Canalului Mânecii, potrivit News.ro.

La 7 februarie, autorităţile britanice au anunţat că au recuperat din epava avionului trupul neînsufleţit al fotbalistului Emiliano Sala. Trupul pilotului David Ibbotson nu a fost găsit, iar căutările au fost oprite din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Avionul de tip Piper Malibu, în care se aflau Sala şi pilotul, a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii, după ce a pierdut contactul cu controlorii de trafic. Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-11

TAGURI: autopsie, emiliano sala
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...