2018-04-22 23:25


Internaţionalul român Alexandru Vlad (Dnepr) este la un pas de finala Ligii Europa

 |  19:08
Internaţionalul român Alexandru Vlad (Dnepr) este la un pas de finala Ligii Europa
Florentin Dincă

Liga Europa programează astă-seară, începând cu ora 22.05, manşa retur a semifinalelor competiţiei. Dacă Fiorentina lui Ciprian Tătăruşanu este ca şi eliminată, după scorul de neprezentare pe care l-a încasat în tur cu Sevilla, Dnepr Dnepropetrovsk, care îl are în componenţă pe internaţionalul român Alexandru Vlad, are o şansă incredibilă să meargă în ultimul act, după 1-1 în Italia cu mult mai bine cotata Napoli.

Chiar dacă sunt şanse minime să-l vedem pe Alexandru Vlad în formula de start, performanţa fundaşului stânga român rămâne una de pus în ramă, mai ales că şi el a pus umărul, puţin ce e drept, la rezultatele echipei sale în acest sezon al Europa League. Fotbalistul în vârstă de 25 de ani a bifat două meciuri în Liga Europa, în ambele fiind integralist: 1-0 acasă cu Saint-Etienne şi 1-2 în deplasare cu Inter Milano. Românul a fost folosit mai mult în campionatul Ucrainei, unde a adunat şapte meciuri, dar a jucat şi o partidă în Cupă Ucrainei, 1-0 cu Cernomoreţ Odessa.

A pierdut şi al doilea tren

Alexandru Vlad este de aproape un an şi jumătate la Dnepr, însă nici până acum nu a reuşit să se impună ca titular de drept în banda stângă a apărării ucrainenilor. Dacă până în iarna trecută a avut un concurent valoros pe post, croatul Ivan Strinic, plecarea acestuia din urmă, chiar la adversara din această seară, Napoli, părea că îi va garanta românului postul de titular. Nu a fost din păcate aşa, pentru că antrenorul Myron Markevich nu a mers pe mâna acestuia, ci pe cea a brazilianului Leo Matos, pe care l-a folosit în mai toate meciurile din acest sezon. Alexandru Vlad a ajuns în iarna lui 2013 la Dnepr, de la Pandurii Târgu Jiu, ucrainenii plătind la acea vreme pe transferul său o sumă frumuşică, 1,2 milioane de euro.  

DNEPR – NAPOLI (ÎN TUR 1-1), JOI ORA 22.05, DIGISPORT 1, DOLCESPORT 2

Dnepr: Boyko – Fedetskiy, Douglas, Cheberyachko, Vlad – Luchkevych, Fedorchuk, Kankava, Konoplyanka – Rotan, Kalinic

Napoli: Andujar – Maggio, Albiol, Britos, Ghoulam – Inler, D. Lopez – Callejon, Hamsik, Mertens – Higuain

FIORENTINA – SEVILLA (ÎN TUR 0-3), JOI ORA 22.05, DIGISPORT 2, DOLCESPORT 1

Fiorentina: Tătăruşanu – Tomovic, Gonzalo, Savic, Alonso – M. Fernandez, Badelj, B. Valero – Joaquin, M. Gomez, Salah

Sevilla: Rico – A. Vidal, Carrico, Kolodziejczak, Tremoulinas – Ibbora, Krychowiak – Vitolo, Banega, Reyes - Bacca


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-13

TAGURI: liga, europa, semifinale, alexandru, vlad, dnepr, napoli, fiorentina, sevilla





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri