2017-11-18 06:39


Ionuţ Negoiţă: Dinamo are şanse 50% să joace în cupele europene

 |  07:59
Ionuţ Negoiţă: Dinamo are şanse 50% să joace în cupele europene

Ionuț Negoiță a declarat că a luat legătura la UEFA şi sunt șanse de 50% ca în cazul în care Dinamo se va califica în cupele europene să și poată juca, chiar dacă nu a ieșit la timp din insolvență, informează DigiSport.

"Am luat legătura la UEFA cu domnul Andrea Traverso, adică cu directorul general al Departamentului de Licenţiere. Am transmis care este problema noastră şi ni s-a comunicat că ar trebui să traducem şi să trimitem toate documentele care fac obiectul discuţiei. Şi anume, noi până în 30 martie am plătit tot ce a depins de noi, tot ce era pe planul de reorganziare, toate sumele respective. În mod practic, noi ne-am făcut treaba. În teorie, a apărut vacanţa judecătorească şi decizia finală a fost în septembrie. Domnul Traverso ne-a spus, cu subiect şi predicat, după ce i-am arătat toate documentele - am fost eu, personal, şi am discutat cu dânsul, ca să-şi facă o idee, cu documente legale, nu cu poveşti: «Noi, la nivel de UEFA, nu cunoaştem legislaţia în materie de insolvenţă din fiecare ţară. Ca urmare, noi dăm libertate federaţiilor ţărilor să analizeze cum stau lucrurile, ce s-a făcut. După ce văd eu în documente, eu, dacă federaţia vă dă licenţă şi pune în spate, argumentează cu toate actele pe care le aveţi, şi vă dă licenţă, noi, UEFA, nu o respingem, nu o contestăm». Bineînţeles că de obicei cei de afară sunt mai «open» decât cei de aici, vor să ne ajute mai mult decât ai noştri şi vom vedea ce se întâmplă. În cazul în care cei de aici nu vor înţelege lucrurile, mergem la TAS. Eu spun, şi sunt realist şi rezervat, că avem şanse 50-50. Mi-a mai spus Traverso: «Noi, la nivel de UEFA, ne interesează lucrurile cum se întâmplă în realitate şi nu neapărat litera legii, buna intenţie a oamenilor, a cluburilor. Avem o şansă reală şi nu sunt poveşti. În câteva săptămâni voi cere să avem o discuţie foarte serioasă pe această temă (n.r. - la FRF). S-au făcut anumite demersuri, cu juristul FRF, s-au înaintat toate documentele şi se analizează cazul. Legătura cu domnul Traverso, Ionuţ Lupescu mi-a făcut-o", a explicat Ionuț Negoiţă, acţionarul echipei Dinamo.

Pe data de 24 septembrie 2015, Tribunalul București a decis ca procedura de insolvență să fie încheiată, iar SC Dinamo 1948 SA să fie reintrodusă în circuitul economic. În ciuda faptului că a ieșit din insolvență, regulamentul prevede că abia peste două sezoane Dinamo ar avea drept să dispute meciuri în cupele europene.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-08

TAGURI: ionut negoita, dinamo, sansa, 50%, joaca, cupe, europene



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri