2017-11-24 22:31


Iordănescu strânge tricolorii, dar nu găseşte adversari

 |  15:00
Iordănescu strânge tricolorii, dar nu găseşte adversari

Selecționerul Anghel Iordănescu a decis să cheme la lot, pentru turneul amical de pregătire din Turcia, doar jucători care activează în campionatul intern. Cei mai mulți fotbaliști îi dă Steaua București, care îi trimite pe Niță, Papp, Toșca, Pintilii, Stanciu și Adi Popa. Proaspăt transferat în Qatar, Constantin Budescu nu lipsește nici el, de la liderul Astra fiind chemați, de asemenea, Lung, Găman și Alibec.

O mare surpriză o reprezintă portarul Alexandru Buzbuchi, care în acest tur de campionat a apărat destul de puțin poarta echipei Viitorul Constanța, iar în retur ar putea să aibă apariții sporadice, din moment ce Gheorghe Hagi l-a transferat pe același post pe experimentatul Peterson Pecanha.

Anghel Iordănescu și-a aplecat privirea și către echipele care nu și-au asigurat locul în play-off-ul Ligii 1. CSU Craiova îi trimite la lot pe Vătăjelu, Matei și Ivan, de la CFR Cluj a fost chemat Păun, iar de la Petrolul, Ropotan.

Iată însă lotul complet:

Portari: Silviu Lung (Astra Giurgiu), Florin Niță (Steaua București), Alexandru Buzbuchi (FC Viitorul);

Fundași: Paul Papp și Alin Toșca (Steaua București), Steliano Filip și Ionuț Nedelcearu (Dinamo București), Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Robert Hodorogea (FC Viitorul), Bogdan Vătăjelu (CSU Craiova);

Mijlocași: Mihai Pintilii, Nicolae Stanciu și Adrian Popa (Steaua București), Romario Benzar și Florin Tănase (FC Viitorul), Mihai Răduț (Pandurii), Alexandru Mateiu (CSU Craiova), Adrian Ropotan (Petrolul);

Atacanți: Constantin Budescu și Denis Alibec (Astra Giurgiu), Dorin Rotariu (Dinamo București), Ioan Hora (Pandurii) și Andrei Ivan (CSU Craiova).

Proaspăt reveniți în campionatul intern, Ciprian Marica și Adrian Mutu nu au intrat încă în vederile selecționerului. De asemenea, nici veteranul Florin Cernat, unul dintre cei mai buni jucători din acest sezon și golgheter al revelației FC Viitorul, nu a mai primit vreo șansă de la Anghel Iordănescu.

Tricolorii vor pleca spre Turcia pe 25 ianuarie, la ora 10:30, de pe aeroportul Henri Coandă. Cantonamentul echipei a fost stabilit la Hotel Maxx Royal, din stațiunea Belek. Deocamdată Federația Română de Fotbal nu a reușit să stabilească niciun meci amical.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-19

TAGURI: anghel iordanescu, tricolori, adversari



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri