2018-04-24 00:15


Irina Begu și Monica Niculescu merg în SFERTURI la dublu la Australian Open

 |  15:24
Irina Begu și Monica Niculescu merg în SFERTURI la dublu la Australian Open

Perechea formată din jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Monica Niculescu s-a calificat, sâmbătă, la Melbourne, în sferturile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, după ce a profitat de abandonul cuplului Nadia Kicenok (Ucraina)/Anastasia Rodionova (Australia), la scorul de 4-1.

Doar 36 de minute a durat partida, după care româncele au fost declarate învingătoare.

Begu şi Niculescu şi-au asigurat un cec de 90.000 de dolari australieni şi 430 de puncte WTA la dublu. Anul trecut, ambele românce au pierdut în primul tur, în perechi diferite, iar acum şi-au egalat cea mai bună performanţă a lor la Melbourne.În sferturi, Begu şi Niculescu vor înfrunta cuplul american Jennifer Brady/Vania King, care a trecut în optimi de Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia), cu 6-4, 7-6 (5).În alt meci din optimi, perechea româno-braziliană Sorana Cîrstea/Beatriz Haddad Maia a fost învinsă de cuplul ceh Lucie Safarova/Barbora Strycova, cu 2-6, 6-0, 6-4, după o oră şi 43 de minute. De remarcat că în decisiv, Cîrstea şi partenera ei au condus cu 4-1, pierzând apoi cinci ghemuri la rând şi meciul.Cîrstea şi Haddad Maia vor primi 45.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA la dublu pentru participare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-21

TAGURI: tenis, irina begu, monica niculescu, sferturi de finala, dublu, australian open





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri