2018-12-17 17:28


KAZAHSTAN – ROMÂNIA, ORA 19.00, TVR ŞI TVR HD. Să jucăm estetic pe sintetic

 |  19:22
KAZAHSTAN – ROMÂNIA, ORA 19.00, TVR ŞI TVR HD. Să jucăm estetic pe sintetic

România joacă diseară contra Kazahstanului cu un moral aflat la cote înalte, după “manita” de la Erevan. Va fi însă cu totul alt meci. Alt adversar, poate cam de acelaşi calibru, însă condiţiile de disputare ale întâlnirii sunt o premieră pentru mulţi dintre tricolori. Suprafaţă de joc artificială, temperatură de -2 grade Celsius, stadion cu acoperişul tras. Dar dacă vrem neapărat să mergem la Mondialul din Rusia n-ar trebui să găsim astfel de pretexte.

"Vrem să câştigăm meciul, indiferent de scor. Într-adevăr, Kazahstanul a pierdut 0-5 cu Muntenegru, dar, sincer, nu mă intereseaza cu cât câştigăm. Ne-am adaptat destul de repede la temperatura de aici. În interiorul stadionului este mai cald decât afară. Ţin minte că, atunci când jucam la Steaua, am avut un meci greu cu Aktobe, atât aici, cât şi în România. Sperăm să câştigăm, atunci am făcut egal în Kazahstan şi am câştigat pe teren propriu. Diferenţa este că vom juca pe un teren sintetic. Nu ştiu cât de mult ne va incomoda că va fi acoperişul tras", a spus Alex Chipciu, completat de colegul său de la Anderlecht, Nicolae Stanciu: “Am mai jucat şi la Chiajna pe această suprafaţă, am mai făcut antrenamente la loturile de juniori la Buftea. Va fi ciudat, pentru că mulţi dintre noi nu au avut contact cu aşa suprafaţă”.

De cealaltă parte, portarul Kazahstanului, Nenad Eric, e de părere că terenul artificial îi va încurca pe români. Totodată, el a divulgat şi punctul forte ale echipei sale. ”Cred că va fi un meci foarte interesant. Terenul artificial va fi un dezavantaj pentru români, dar cred că va fi o întâlnire interesantă. Dintre jucătorii români am auzit de Stanciu și de Florin Andone. Nu pot să dezvălui eu ce atuuri avem. Selecţionerul vostru trebuie să-şi dea seama ce atuuri are naţionala din Kazahstan. Pot să vă spun doar că stăm foarte bine în apărare”, a declarat goalkeeperul.

Actualul antrenor al lui Dinamo, Ioan Andone, cunoaşte foarte bine suprafaţa de joc, el pregătind o bună perioadă pe Astana. Tehnicianul afirmă că terenul artificial este mult mai rapid decât unul cu iarbă, deci şi mingea circulă cu o mai mare viteză decât în mod obişnuit. “E rapid terenul, îl şi udă ca şi în cazul gazonului natural. Mingea are viteză mai mare, noi ne antrenăm acolo. Chiar pe terenul ăsta mă antrenam zi de zi şi jucam meciurile oficiale. Acolo e frig, dar naţionala lor e o echipă nouă, cu foarte mulţi tineri. A crescut mult fotbalul din Kazahstan", a spus Andone.

Toţi sunt apţi 

Christoph Daum a primit veşti bune din partea medicilor. Steliano Filip şi Alexandru Maxim s-au pregătit normal în ultimele două zile, astfel că selecţionerul are mai multe opţiuni în alcătuirea formaţiei. Cert este că, spre deosebire de meciul cu Armenia de la Erevan de acum câteva zile, sunt preconizate două-trei modificări în formula de start, aşa cum PUTEREA anticipa încă de duminică seară. Iar Daum ne confirmă: “Aş fi foarte fericit dacă am câştiga cu 1-0 în Kazahstan, ar fi senzaţional. Sunt importante rezultatul şi punctele. Vom avea multe probleme, nu doar terenul şi temperatura, ci şi o echipă foarte motivată a Kazahstanului. Vor căuta să se revanşeze, să arate că este o echipă mai bună de atât, iar pentru noi meciul va deveni mai dificil. Avem jucători de caracter. Eu cred în ei, am încredere în ei ca vor avea atitudinea corectă pe teren. Kazahstan este o echipă pregătită foarte bine din punct de vedere fizic şi tactic. Dacă aţi văzut meciurile cu Polonia şi Muntenegru, au avut o posesie a mingii de 54 la sută. Toată lumea este motivată la maximum să se califice la turneul din Rusia. Cred că toţi vor da totul, chiar îşi vor depăşi limitele. Asta vrem să facem cu Kazahstan. Din partea staff-ului medical avem veşti bune. Nu vom fi nevoiţi să facem schimbări în formula de start din cauza vreunei accidentări. Toţi sunt disponibili. Vom evolua cu acoperişul tras şi pe un teren sintetic. Vom vedea cum se acomodează fotbaliştii la o asemenea condiţii speciale. Am în cap 8-9 jucători cu care voi începe, restul de 2-3 încă îi analizez”. Cel mai probabil, neamţul are în plan introducerea încă din primul minut a lui Bicfalvi, a lui Maxim şi a unuia dintre Andone sau Alibec.

Echipa probabilă a României: Tătăruşanu – Benzar, Săpunaru, Dr. Grigore, Latovlevici – Hoban, Stanciu – Ad. Popa, Bicfalvi, Maxim - Andone

Îi iau deja minţile

Evoluţia încununată cu un gol şi cu o pasă de gol l-au transformat peste noapte pe Răzvan Marin într-o ţintă nu numai pentru Steaua, ci şi pentru marile cluburi ale Italiei. Site-ul calciomercato.com scrie că AS Roma şi mai nou campioana Juventus Torino sunt foarte interesate de fiul lui Petre Marin. Italienii scriu că romanii au încercat chiar în vară să-l cumpere pe jucătorul lui Gică Hagi de la Viitorul, însă oferta de 1 milion de euro n-a fost pe placul Regelui. Din fericire mutarea nu s-a oficializat, pentru că acum valoarea tânărului mijlocaş s-a triplat în doar câteva luni. Jurnaliştii de la calciomercato.com l-au şi caracterizat în câteva cuvinte pe internaţionalul român: "Mijlocaş central cu calităţi ofensive, care poate juca şi playmaker. Ambidextru, extrem de înzestrat din punct de vedere tehnic şi cu o viziune a foarte bună a jocului. Aceste calităţi l-au adus în atenţia marilor echipe ale Europei, inclusiv a lui Juventus, ai cărei scouteri îl monitorizează intens". Colegul său de la naţională, Alex Chipciu, îl vede însă în altă parte pe Răzvan: “N-are niciun rost să mai spun eu ceva de debutul lui Răzvan Marin, a văzut toată lumea că este un jucător valoros. Mie personal îmi place foarte mult de el, acesta e tipul de jucător care ne trebuie pentru a progresa. Îi doresc să joace cât mai bine şi să ajungă la Steaua!".

Clasament Grupa E

1.         Muntenegru 4p         6-1

2.         România         4p        6-1

3.         Polonia            4p        5-4

4.         Danemarca     3p        3-3

5.         Kazahstan       1p        2-7

6.         Armenia          0p        0-6

Se mai joacă astă-seară (21.45)

Danemarca - Muntenegru

Polonia - Armenia


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-10

TAGURI: kazahstan, romania, tvr, hd, erevan
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...