2017-01-20 14:02

SPORT


Lucescu îşi face mea culpa

 |  17:12
Lucescu îşi face mea culpa

Lumea era obişnuită cu declaraţiile lui Mircea Lucescu de după înfrângerile echipelor sale. Dacă nu îi găsea vinovaţi pe arbitrii întâlnirilor respective, arunca vina pe jucătorii săi, care nu i-au respectat directivele tactice.

Răzvan Raţ este unul dintre „clienţii” favoriţi ai marelui Il Luce, tehnicianul criticându-l de nenumărate ori, chiar şi în momentul în care jucătorul oferea interviuri televiziunilor. Însă totul s-a schimbat după semieşecul de pe teren propriu cu Zenit (2-2), în Liga Campionilor, în care Mircea Lucescu susţine că el este responsabil pentru remiza de la Doneţk. „Trebuie să fim mulţumiţi că am obţinut un punct, pentru că, per total, Zenit ar fi trebuit să câştige. Ne-au făcut să jucăm aşa cum au dorit, bazându-se pe calităţile lor fizice excelente. Au jucat mai bine decât mă aşteptam. Au pus o presiune mare pe fundaşii noştri centrali, care s-au pierdut, îndrăznesc să spun chiar că a fost cea mai slabă evoluţie a lor. Eu sunt responsabil pentru rezultat”, a spus antrenorul lui Şahtior.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639262-11-10

TAGURI: Mircea Lucescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image