2018-09-22 06:33


Mihaela Buzărnescu joacă FINALA turneului de la San Jose

 |  15:38
Mihaela Buzărnescu joacă FINALA turneului de la San Jose

Mihaela Buzărnescu, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 5, s-a calificat în finala turneului de la San Jose, trecând în semifinale de sportiva belgiană Elise Mertens, numărul 15 mondial şi favorită 5. Pentru prima oară, Mihaela ajunge într-o finală de turneu Premier.

Buzărnescu s-a impus cu scorul de 4-6, 6-3, 6-1, în două ore şi 19 minute. Și-a luat astfel revanșa pentru înfrângerea din ianuarie, în finala de la Hobart, câștigată de sportiva din Belgia.

Adversara Mihaelei din finala de la San Jose va fi grecoaica Maria Sakkari (locul 49 WTA). Aceasta a reușit să o învingă pe americana Danielle Collins (42 WTA) în trei seturi, 3-6, 7-5, 6-2 într-un meci care a durat aproape două ore și un sfert.

Și pentru Sakkari, care are 23 de ani, calificarea în finala de la San Jose este cea mai mare performanță a carierei sale de până acum. Sportiva are însă în palmares victorii importante, împotriva unor jucătoare de top, între care Caroline Wozniacki, Elena Vesnina, Alize Cornet.

Finala de la San Jose se va disputa în noaptea de duminică spre luni (ora României).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-05

TAGURI: mihaela buzarnescu, finala, turneu, san jose
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


LEVST.
06 Aug 2018

...iar la scorul de la acest moment, practic castiga turneul! Mihaela joaca mult mai inteligent, chiar daca Sakkari este o spartana( pe propiria-i declaratie!) notam ca istoria se repeta, tocmai pentru acest lucru Atena a ramas in picioare alte mii de ani...Toate felicitarile pentru M.Buzarnescu!
LEVST.
06 Aug 2018

Final de meci, MB castiga si castiga si o suma (modesta) in dolari, Sakkari nu a avut nici-o sansa sa repete figura cu Collins, felicitari pentru amandoua, insa MB le merita din plin( si banii), pentru ca chiar s-a luptat ca o spartana...
Random image



Ultimele stiri










loading...