2016-12-09 06:09

SPORT


Mititelu a mai câştigat o luptă cu FRF

 |  15:55
Mititelu a mai câştigat o luptă cu FRF

Tribunalul deArbitraj Sportiv de la Lausanne a decis anularea amenzii pe care AdrianMititelu a încasat-o în urmă cu mai bine de doi ani pentru că a criticat în modvehement arbitrajul la mai multe meciuri. Oficialul Universităţii Craiovaprimise nu mai puţin de 300.000 de lei amendă şi o suspendare de 7 luni dinpartea FRF, aşa că a atacat hotărârea la Lausanne.

“Acesteafirmaţii ale domnului Adrian Mititelu nu aduc prejudiciu imaginii fotbalului,ţinând cont şi de faptul că în primavara anului 2009 un preşedinte de club şipreşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor au fost arestaţi, cu atât mai multcu cât Adrian Mititelu a mai fost sancţionat de Comisiile FRF pentru afirmaţiicare ulterior s-au dovedit a fi adevărate prin arestarea celor doi şi a altorpersoane din arbitraj, sancţiuni anulate de către TAS”, se arată în motivareaTribunalului de Arbitraj Sportiv. Cu numai câteva luni înainte, TAS a maianulat o amendă încasată de şeful alb-albaştrilor.

Înprezent, Mititelu mai are de plătit amenzi în valoare de 450.000 de lei, caurmare a unor decizii luate de Comisiile LPF. Totul după ce acuzat că forulcondus de Dumitru Dragomir este corupt şi l-a criticat pe actualul şef al Ligii1 pentru modul în care conduce fotbalul. Mai mult, acesta a depus şi plângerepenală împotriva lui Dragomir.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639243-09-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image