2017-08-17 08:52


MODEL LA ASE. Eduard Irimia, despre secretele Superkombat

 |  17:31
MODEL LA ASE. Eduard Irimia, despre secretele Superkombat

Superkombat este un concept 100% românesc, iar creatorul său Eduard Irimia vrea să facă din el un brand care să fie la fel de cunoscut în lume cum sunt numele lui Hagi, Nadia Comăneci sau Ţiriac.

Înfiinţat în 2003, circuitul Local Kombat a devenit unul internaţional în 2011, când s-a transformat în Superkombat, iar în 2012 a încheiat un parteneriat cu K-1 Global, cea mai cunoscută promoţie la nivel mondial.

Valoarea de piaţă

Eduard Irimia crede că valoarea de piaţă a Superkombat se poate afla doar comparativ cu două mari branduri K-1 Global şi Glory. “Brandul K-1 a fost cumpărat cu 15 milioane dolari, adică numai logo-ul K-1 şi s-au mai cheltuit 5 milioane anul trecut. Alt concurent al K-1 este un investitor din Anglia, care a făcut un brand de succes - Glory - cu 30 milioane dolari. Noi suntem undeva între, numai că în orice ecuaţie financiară, un investitor face o analiză, vede câştigurile pe un an de zile. Am făcut vreo 60 de gale, în care doar eu am investit 7 milioane dolari din profit. Eu am un brand, dar nu am investitor, vreau să găsesc unul dar care să nu aibă ambiţia să se implice în ceva în ce nu pricepe, cum au făcut-o ceilalţi doi, la K-1 şi la Glory”, a declarat Irimia într-un interviu pentru Agerpres.

Dat exemplu studenţilor

Succesul Superkombat a făcut ca Irimia să fie subiect de curs la Academia de Ştiinţe Economice. “Din etapă în etapă am învăţat, am prins din zbor şi nu a fost nevoie să am o şcolarizare pe management sportiv. La ora asta, cei de la ASE, am aflat recent, au un curs în care mă folosesc ca exemplu de reuşită în business cu activitatea asta de promotor. Asta mă onorează, pentru că am făcut totul empiric, am învăţat din aproape în aproape, studiind alte exemple, comparând, ăsta e talentul meu de a mă adapta pe parcurs. Iau decizii pe moment, bune sau proaste, dar pe graficul evoluţiei de până acum suntem doar în creştere. Asta e cel mai important”, a spus promoterul.

Meci Ghiţă vs Moroşanu

Deşi publicul doreşte un meci între Daniel Ghiţă şi Cătălin Moroşanu, Irimia spune că în acest moment un asemenea eveniment nu ar fi profitabil pentru sportivi: “Din punct de vedere sportiv, sau ca şi carieră, este distructiv să faci un meci ca ăsta. De exemplu, după meciul cu Sora, cariera lui Zmărăndescu s-a terminat, a ieşit din ecuaţie. Apoi Sora s-a lăsat şi el, era la final de carieră. Nu s-a făcut nimic ca să construim o poveste. Un asemenea meci s-ar putea face doar pentru o sumă de bani aşa de mare, încât să merite pentru ei financiar, la capăt de carieră”.

Ambiţii mari

“În momentul acesta numai asta văd, vreau să duc Superkombat la un nivel cât mai sus posibil şi avem toate şansele să facem treaba asta. Am câteva ambiţii, care chiar dacă sună doar aşa teoretice, folosite de unii în campanii electorale din politică, mi-am dorit foarte mult ca prin produsul acesta să schimb imaginea ţării, şi de asta am insistat pe «Made in Romania», pentru că sunt român. Când mergeam pe afară, se ştia de Hagi, Nadia, Ţiriac, exemple în sporturile respective, dar în ultima perioadă multă lume se leagă de produsul meu. Mi se pare o comparaţie foarte interesantă pentru mine, nu am fost niciodată aşa de îndrăzneţ ca să spunem că ne comparăm noi cu unul din numele menţionate”, a mai afirmat Irimia.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-11-30

TAGURI: superkombat, eduard irimia, model, ase, ghita, morosanu, secrete



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri