2016-12-06 22:05

SPORT


Naşu a spus NU arbitrilor străini

 |  16:13
Naşu a spus NU arbitrilor străini

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a respins propunerea LPF de aducere a arbitrilor străini după 5 etape din retur, dacă greşelile de arbitraj continuau în acelaşi ritm ca în prima parte a campionatului. În această privinţă, Mircea Sandu a avut cuvântul şi votul decisiv şi a spus pas, iar fluieraşii lui Ion Crăciunescu îşi vor vedea de treabă” în continuare.

În schimb, CEx. al FRF a ratificat hotărârea Adunării Generale a LPF, privind reducerea la jumătate a baremurilor de arbitraj la nivelul campionatului Ligii I, decizie valabilă până la sfârşitul sezonului competiţional 2011-2012. Baremurile vor scădea de la 5.400 de lei net pe meci, până la 2.500 lei net.

”S-a decis că, în cazul că vor fi constatate greşeli mari de arbitraj în minim 10 partide, să se efectueze o analiză în cadrul unei noi şedinţe a Comitetului Executiv al FRF, urmând ca, apoi, să se ia măsurile ce vor fi considerate necesare”, se arată într-un comunicat al FRF.

Adunarea Generală Extraordinară a Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a stabilit că se va apela la , doar în cazul în care arbitrii români vor strica mai mult de 10 meciuri în primele cinci etape din partea a doua a campionatului.

Pe de altă parte, Federaţia Română de Fotbal a anunţat că startul returului primelor trei ligi a fost amânat ca urmare a vremii nefavorabile. Astfel, primele meciuri din Liga 1 în 2012 se vor disputa pe 3 martie.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-04-20

TAGURI: Mircea_sandu, nasu, arbitri_straini, CCA



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image