2016-12-03 12:00

SPORT


Naţionala s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011

 |  17:25
Naţionala s-a calificat la Campionatul Mondial din 2011
Naţionala de polo a României s-a calificat la CampionatulMondial din 2011 (Shanghai), după ce a încheiat Cupa Mondială de la Oradea pelocul 5, în urma victoriei în faţa reprezentativei Australiei, scor 9-5.Marcatorii echipei României, care este antrenată de Istvan Kovacs, au fostIosep (3 goluri), Goanţă (2), Negrean, Diaconu, Buşilă şi Georgescu (fiecarecâte un gol).

"Le mulţumesc băieţilor că au luptat pentru România,dar şi pentru un frumos cadou de ziua mea. Sper că va fi bine la Mondiale. Nuam avut vreun gând că nu ne vom califica, dar jocul e joc, se poate întâmplaorice. Echipa a jucat foarte bine şi sper să trecem cu bine şi de grupa grea dela Europene şi să intrăm în primii opt", a declarat la finalul meciului preşedinteleFR Polo, Anatolie Grinţescu, ce şi-a serbat chiar duminică ziua de naştere.

Bilanţul meciurilor României la Cupa Mondială esteurmătorul: cu Iran 26-1, cu Australia 11-9, cu Spania 8-14 (toate în grupa A),12-14 cu SUA în sferturile de finală, 26-4 cu Iran, în primul meci din turneulpentru locurile 5-8, şi 9-5 din nou cu Australia, pentru clasarea finală pelocurile 5-6 şi, implicit, calificarea la CM din 2011.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638939-01-12



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image