2016-12-11 04:22

SPORT


Ne-au cocoş(at) cu arbitrii! România a pierdut la Paris, iar calificarea pare imposibilă

 |  19:24
România lui Lucescu jr a jucat prudent la Parisîn prima repriză şi curajos în cea de-a doua parte, însă o gravă eroare dearbitraj pe finalul jocului a spulberat toate speranţele tricolorilor de apleca neînvinşi de pe Stade de France. Golul de 2-0 al lui Gourcuff dinprelungiri nu a mai contat. Mai mult decât atât, în repriza a doua, la scorulde 0-0, ai noştri au avut ocazia de a conduce pe tabelă, însă Săpunaru nu alovit decât bara dintr-o situaţie extrem de favorabilă. Toată lumea acuză joculultradefensiv al românilor, însă Răzvan Lucescu atenţiona încă dinainteameciului că tricolorii se vor baza foarte mult pe apărare şi, dacă vor putea, orsă şi atace. „În prima repriză am jucat cu prea multăfrică şi am pierdut foarte uşor baloanele. Partea secundă a fost echilibrată,cu ocazii de ambele părţi. Franţa şi-a creat mai multe ocazii, având şi o valoare tehnicăincredibilă. Din păcate, am primit primit gol exact într-un moment în carecontrolam jocul”, a declarat Lucescu jr.

Chiardacă evoluţia din a doua repriză cu Franţa ne dă speranţe pentru viitor, dupăce tragem linie la finalul acestui an, în campania de calificare, rămânrezultatele, unele dezastruoase, două puncte în trei meciuri şi locul 5 îngrupă, sub noi fiind doar Luxemburgul.

Ofsaid grosolan laprimul gol

Franceziiau fost superiori pe întreaga durată a partidei, însă primul gol a fost înscrisdupă o eroare impardonabilă a tuşierului, care nu a semnalizat un ofsaidevident la Remy. Reluările tv confirmă în mod cert poziţia clară în afarajocului a atacantului lui Marseille. Este greu să accepţi că ai pierdut din cauza unei greşeli de interpretarea fazei şi a unei erori mari de arbitraj. Nu vreau să găsesc scuze, dar este anu ştiu câta oară când păţim aşa ceva anul ăsta. Dacă a fost ofsaid, este cuatât mai frustrant să ştii că este un gol care ţi-a anulat şansa unei remizecontra Franţei. Un punct aici ne-ar fi fost foarte util”, a declarat Lucescu lafinalul disputei. Din păcate,România a devenit un cobai al arbitrilor în ultimul timp. În amicalul cuUcraina, scor 2-3, adversarii au punctat tot dintr-un ofsaid nesemnalizat,pentru ca în alt amical, cel cu Turcia de la Istanbul, scor 0-2, arbitrii să leacorde adversarilor un penalty scandalos pe finalul meciului.

„Surpriza” negativăZicu

Selecţionerula încercat să surprindă pe Blanc cu titularizarea lui Zicu, însă machedonul afost depăşit total de miza jocului şi, după o evoluţie submediocră, a fostschimbat la pauză. Lucescu şi-a dat seama că mijlocaşul este lent şi nu poateajuta echipa şi l-a introdus inspirat pe Deac, iar fotbalistul lui Schalke aadus o mai mare viteză pe faza ofensivă. O altă piesă importantă în angrenajulechipei gândit de Lucescu era Iulian Apostul, însă jucătorul Stelei s-aaccidentat la genunchi cu o zi înaintea meciului şi astfel şi-a făcut apariţiaîn primul 11 mult hulitul George Florescu. Şi tot cu numărul 10 pe tricou. Mijlocaşula avut o evoluţie acceptabilă şi chiar a avut o ocazie de a marca, însă voleulsău a fost parat de Lloris. În poartă a fost preferat Pantilimon, iar portarulTimişoarei a făcut o partidă mare şi a fost cel mai bun tricolor, el scoţândmai multe goluri ca şi făcute.

Marica: Am pierdut calificarea

Chiardacă se credea că Marica nu va prinde nici măcar lotul cu Franţa după războiulpe care îl poartă cu Răzvan Lucescu, atacantul a început meciul pe banca derezerve. Forţat de accidentarea stupidă a lui Daniel Niculae, selecţionerul afost nevoit, totuşi, să apeleze la serviciile jucătorului lui Stuttgart. În momentulschimbării, în timp ce Lucescu îi dădea ultimele indicaţii, Marica mai că nul-a băgat în seamă, semn că relaţiile dintre ei sunt foarte reci. Dacămajoritatea jucătorilor şi a oamenilor de fotbal mai speră încă în calificare,Marica deja şi-a luat gândul de la Campionatul European din 2012. “Am pierdut trei puncte şi spun căam pierdut şi calificarea. Puteam învinge Franţa dacă aveam mai mult curaj, aşacum am avut în a doua repriză. Avem două puncte în trei meciuri şi suntem înimpas”, a spus atacantul, care nu a uitat să-şi urechezeunii colegi: ”Ne-a lipsit curajul şi încrederea. Puteam mai mult. Mă aşteptamla mai mult din partea unora dintre jucători”. Marica a ţinut sălămurească şi conflictul cu Răzvan Lucescu: “Nu am spus că nu vreau să mai vin la naţională. Amzis doar că este o tensiune negativă în jurul meu, care nu îmi face deloc bine.Eu am o relaţie foarte bună cu toţi colegii”.

În ciudaeşecului de la Paris şi a şanselor mici de calificare la Campionatul European,discuţiile legate de o posibilă despărţire de Răzvan Lucescu se amână,selecţionerul rămânând în Franţa alături de Bogdan Stelea pentru a urmări mâineechipa lui Blanc în disputa cu Luxemburg.

FRANŢA – ROMÂNIA 2-0 (Remy 83,Gourcuff 90+3)

Franţa:Lloris - Reveillere, Rami, Mexes, Clichy - M'Vila, A. Diarra, Nasri (Gourcuff74) - Valbuena (Remy 68), Benzema (Payet 86), Malouda

România:Pantilimon - Săpunaru, Tamaş, Chivu, Raţ - Cociş ( Roman 87), Rădoi, Florescu,Zicu (Deac 46) - Stancu, D. Niculae (Marica 63)

Arbitrii:Pedro Proenca Oliveira Alves Garcia - Jose Tiago Garcias Bolinhas Trigo,Ricardo Jorge Ferreira Santos (toţi din Portugalia)

Meciuri disputate: România - Albania 1-1, Franţa -Belarus0-1, Luxemburg - Bosnia 0-3, Belarus -România 0-0, Bosnia - Franţa 0-2, Albania-Luxemburg 1-0, Luxemburg – Belarus 0-0, Albania – Bosnia 1-1, Franţa – România2-0.

Pe 12 octombrie se vor mai juca partidele Franţa -Luxemburgşi Belarus - Albania. Următorul meci al României va avea loc pe 26 martiecontra Bosniei.

Clasament Grupa D:

1.Franţa 6p (4-1)

2.Albania 5p (3-2)

3.Belarus 5p (1-0)

4.Bosnia 4p (4-3)

5.România 2p (1-3)

6.Luxemburg 1p (0-4)


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-08-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image