2018-07-19 01:16


Negoiță amenință că Dinamo iese din campionat

 |  11:40
Negoiță amenință că Dinamo iese din campionat

Ioan Andone, antrenorul lui Dinamo, a avut o reacţie dură la adresa arbitrajului după meciul dintre alb-roșii și Botoșani, însă finanţatorul Ionuţ Negoiţă ameninţă cu retragerea din campionat. Dinamo a pierdut meciul cu FC Botoşani, scor 1-2, dar arbitrul a fost cel care a avut un cuvânt greu de spus, nu jucătorii. Centralul Lucian Rusandu a greşit la penalty-ul acordat moldovenilor, penalty care a decis soarta celor trei puncte, scrie Mediafax.

"Nu ştiu dacă mai ajungem în play-off din cauza mizeriei de arbitraj. Am pierdut 6-7 puncte. Au fost depăşite limitele bunului simţ de foarte multă vreme. E bătaie de joc. Orice lucru are o limită. Era posibil să câştigăm acest meci şi nu trebuia, poate erau altele temele. Vreau să se întâmple ceva, să vedem cum putem protesta.

E al cincilea meci în care suntem dezavantajaţi fără nicun dubiu. Nu ştiu dacă nu ne vrea cineva în play-off. Tot aud că sunt foşti arbitri care sunt pe la echipe, şi la Botoşani, cu vechi prietenii, cu afinităţi. Ce mă interesează pe mine e faptul că suntem furaţi ca-n codru.

E golănie. Trebuie să fim trataţi corect, Investim bani în ce facem. E incredibil. Nu mai poate continua aşa. Ne retragem din campionat dacă se mai întâmplă. Vorbesc chiar serios. Nu merită să cheltuim bani. Sunt extrem de supărat. Vedem ce e de făcut. E vorba de multă bătaie de joc faţă de noi", a declarat Negoiţă la DigiSport.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-02

TAGURI: negoita, dinamo, campionat, botosani





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri