2018-09-18 20:40


Nici o noutate IMPORTANTĂ la reunirea „câinilor”. Trei jucători au revenit după împrumuturi. Ce a spus Miriuță

 |  13:32
Nici o noutate IMPORTANTĂ la reunirea „câinilor”. Trei jucători au revenit după împrumuturi. Ce a spus Miriuță

Lotul echipei Dinamo Bucureşti s-a reunit luni dimineață la baza sportivă de la Săftica în vederea începerii pregătirilor pentru partea a doua a sezonului Ligii 1. Din nefericire pentru fanii echipei, la reunire nu a fost prezent nici un eventual transfer cât de cât răsunător. Nici Palic, nici Nistor și nici mult discutatul Ronaldo Deaconu. Doar trei reveniri după împrumuturi, Popescu, Olteanu și Popa. Mai mult decât atât, doi titular, Penedo și Mahlangu, au absentat. Se pare că motivat.

Antrenorul lui Dinamo, Vasile Miriuţă, a spus că obiectivul este calificarea în play-off-ul Ligii I şi a precizat că formaţia sa mai are "4 finale" de disputat în sezonul regular, cu CSU Craiova, Concordia Chiajna, FCSB şi Astra Giurgiu, pe care trebuie să le câştige pentru a prinde cel puțin locul 6. Momentan, “câinii” sunt în afara obiectivului, fiind clasați pe poziția a șaptea.

"Obiectivul este intrarea în play-off. Şi suntem la mâna noastră. Mai avem patru meciuri, patru finale pe care trebuie să le câştigăm. Şi dacă nu le vom câştiga pe toate, vom face 10 puncte şi vom fi în play-off. Avem timp aproape o lună să ne pregătim, să integrăm jucătorii noi care au venit şi vor veni. Sunt meciuri foarte dificile. Dar sunt meciuri grele şi pentru adversarele noastre. Ce, Craiova, Chiajna şi FCSB vor avea meciuri uşoare cu noi? Eu am mare încredere în jucătorii mei că vom intra în play-off. Sunt jucători de mare valoare şi pot să facă acest lucru. Noi, FC Viitorul, FC Botoşani şi Astra ne batem acolo (n.r. - pentru a prinde un loc în play-off). Pentru că suntem acolo, la 3 puncte. Îmi doresc să jucăm primul meci, cel cu Craiova, pe Arena Naţională. Am mai spus-o, cu suporterii noştri în spate nu ne bate nimeni în România. Dar avem nevoie de 10-15.000 de oameni în spate", a spus tehnicianul echipei din Ștefan cel Mare.

Fost elev al lui Miriuță, în probe. N-a mai jucat de șase luni

Alături de dinamoviști s-a pregătit și mijlocașul central Aitor Monroy, în vârstă de 30 de ani. Ibericul este în probe, urmând ca antrenorul să decidă în aceste zile dacă îl dorește. Acesta este liber de contract după ce și-a reziliat în vară înțelegerea cu Maccabi Petah Tikva. Acesta a mai jucat în România la Ceahlăul și la CFR Cluj, între 2014 și 2015, chiar sub comanda lui Vasile Miriuță. A

LOTUL PREZENT LA REUNIRE

PORTARI 1 BRĂNESCU Laurențiu Constantin (România) - 30.03.1994 12 MUȚIU Vlad Ionuț (România) - 02.02.1995 34 EȘANU Mihai Alexandru (România) - 25.07.1998

FUNDAȘI 2 NICA Constantin (România) - 18.03.1993 3 KATSIKAS Giorgios (Grecia) - 14.06.1990 5 NEDELCEARU Ionuţ (România) - 25.04.1996 7 FILIP Steliano (România) - 15.05.1994 16 OLIVA Maximiliano Fernando (Argentina) - 04.03.1990 22 DUDEA Alin Ilie (România) - 06.06.1997 27 GRIGORE Ricardo Florin (România) - 07.04.1999 28 MARIC Luka (Croația) - 25.04.1987 29 ROMERA Navarro José Antonio (Spania) - 08.09.1987 33 CORBU Laurențiu Nicolae (România) - 10.05.1994 ** POPESCU Mihai (România) - 07.05.1993 ** OLTEANU Vlad Alexandru (România) - 21.03.1996

MIJLOCAȘI 4 HANCA Sergiu Cătălin (România) - 04.04.1992 6 VASILE Florin Cristi (România) - 05.04.1999 20 SALOMAO Diogo Ferreira (Portugalia) - 14.09.1988 21 GHEORGHE Liviu Cosmin (România) - 02.08.1999 23 ŞERBAN Ionuţ Daniel (România) - 07.08.1995 24 NASCIMENTO Filipe Guterres (Portugalia) - 07.01.1995 30 GHEORGHE Ion (România) - 08.10.1999 32 LONGHER Aleksandru Robert (România) - 08.06.2000 ** VLAD Mihnea Cristian (România) - 08.07.1999 ** MONROY Aitor Rueda (Spania) - 18.10.1987

ATACANȚI 9 RIVALDINHO Vitor Ferreira Mosca (Brazilia) - 29.04.1995 10 BOKILA Loteteka Jeremy (Congo) - 14.11.1988 17 NEMEC Adam (Slovacia) - 02.09.1985 31 MOLDOVEANU Robert (România) - 08.03.1999 ** POPA Daniel Iliuță (România) - 14.07.1995

26 PENEDO Cano Jaime Manuel (Panama) - 26.09.1981 – revine pe 12 ianuarie 18 MAHLANGU May Sphiwe (Africa de Sud) - 01.05.1989 – revine pe 11 ianuarie

Echipa din Ștefan cel Mare va efectua miercuri, 10 ianuarie 2018, vizita medicală la Institutul Național de Medicină Sportivă (INMS), urmând să-și continue antrenamentele la Săftica până duminică, 14 ianuarie 2018.

Dinamoviștii vor efectua în perioada 15-26 ianuarie 2018 un stagiu de pregătire centralizată în Cipru, la Limassol (Elias Beach Hotel), prevăzut cu patru meciuri amicale.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-08

TAGURI: reunire, dinamo, caini, noutate, jucatori, miriuta
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










loading...