2018-09-24 07:03


Noaptea minții. Gigi Becali a DAT AFARĂ trei jucători după UMILINȚA din Cupă

 |  10:36
Noaptea minții. Gigi Becali a DAT AFARĂ trei jucători după UMILINȚA din Cupă

Chiar dacă “la cald” a dat senzația că nu-l interesează eșecul jenant din Cupă, și a încercat să le ia apărarea jucătorilor, Gigi Becali fierbea de nervi. La nici 24 de ore după meci, latifundiarul din Pipera s-a trezit din letargie și a luat decizia de a da trei jucători afară. Doi erau oricum “clienți vechi” de-ai săi, însă în privința celui de-al treilea chiar pare o surpriză.

"Lista neagră" îi cuprinde pe fundașii Artur Jorge și Ionuţ Larie, dar și pe mijlocașul Ovidiu Popescu. 

Cei 3 au fost titulari în meciul de la Sibiu, însă au avut prestaţii slabe, la fel de slabe ca și coechipierii lor. Artur Jorge a fost înlocuit în minutul 66 cu Ianis Stoica, Ovidiu Popescu n-a terminat meciul pe teren, fiind eliminat în minutul 74, pentru două galbene, în timp ce Larie a fost integralist, însă a fost penibil, ca și colegul său Bălașa. 

Artur Jorge era oricum împrumutat de la Braga până la finalul sezonului, dar n-a jucat decât câteva zeci de minute, Larie a fost luat la preț de solduri astă-vară de la CFR Cluj, Ovidiu Popescu fiind singurul pe care Becali a plătit ceva bani Timișoarei, circa 200.000 de euro, în urmă cu un an și jumătate, scrie Digisport.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-02

TAGURI: gigi becali, fcsb, jucatori afara, popescu, artur jorge, larie, umilinta, cupa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALLISON HOWARTS
02 Mar 2018

Bună ziua sunt aici pentru a răspândi această veste bună întregii lumi cu privire la modul în care am luat soțul meu înapoi.Ia fost nebun când soțul meu mi-a lăsat pentru o altă femeie luna trecută Dar, când mă întâlnesc cu un prieten care ma introduce la profetul Okona un mare mesager la oracolul pe care îl slujește, mi-am povestit problema profetului Okona despre cum m-a părăsit soțul meu. El mi-a spus doar că am ajuns la locul potrivit că voi fi dorința mea de inimă fără nici un efect secundar. Mi-a spus ce trebuie să fac, după ce a fost făcut, în următoarele două zile, soțul meu a sunat mă la telefon și îmi pare rău că m-ai trăit înainte. Sunt atât de fericită și copleșită că trebuie să le spun întregii lumi cum mi-a ajutat profetul Okona să-mi dau dorința inimii. Dacă aveți nevoie de orice fel de ajutor, contactați Profetul Okona la următoarea adresă de e-mail: prophetokona@gmail.com sau WhatsApp pe +2348069032895 De asemenea, a distribuit atâtea vrăji ca, (1) Dacă doriți ex-spate. (2) nu ai nevoie de un divorț în căsnicia ta. (3) Vrei să fii promovat în biroul tău. (4) Vrei să vindeci bolile mortale (5) Dacă vreți un copil. (6) Vrei să fii bogat. (7) Vrei să îți ceri soțul și soția să fie a ta pentru totdeauna. (8) Dacă aveți nevoie de asistență financiară. (9) vrei o soție / soț
@ALLISON HOWARTS
02 Mar 2018

ESTI AICI SI PENTRU UN SCURT ? SINT GATA .
CARDAN
02 Mar 2018

DE CE I SE PERMIT ASA MULTE APARITII IN MEDIA ACESTUI OLIGOFREN ? ASTA E UNUL DINTRE CEI MAI MARI HOTI DIN ROMANIA SI PE DEASUPRA E SI COMPLET IDIOT . DACA UN BOU CA ASTA E CONSIDERAT PERSONALITATE PUBLICA , ROMANIA A AJUNS FOARTE RAU . PE LINGA FAPTUL CA E NASUL OPARITEI VRINCEANUFIREAPANDELEETC.ETC.( DE FAPT ALTA TARANCA PROASTA ) CE MERITE ARE OLIGOFRENUL ASTA DE BECALI ???
Random image



Ultimele stiri










loading...