2016-12-06 16:30

SPORT


Octavian Morariu trage un semnal de alarmă: “Nu aşteptaţi performanţe de la sportivi”

 |  20:59
Octavian Morariu trage un semnal de alarmă: “Nu aşteptaţi performanţe de la sportivi”

Şeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu, a ieşit în faţă, cu doar câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de la Londra, şi a atacat frontal factorii de decizie din Guvern, care nu sunt interesaţi mai deloc de soarta sportului românesc în acest an olimpic. Acesta a dovedit cu acte că COSR nu a primit decât o treime din banii solicitaţi de la bugetul de stat, aproximativ 30 de milioane de lei.

“Solicitarea noastră a fost de 90 de milioane de lei. 68 de milioane direct de la bugetul de stat, şi diferenţa de 22 de milioane reprezentau venituri din accize la tutun şi alcool. Bugetul aprobat este de 30.968.000 de lei, adică 30 la sută. Nu mi se pare normal ca federaţiile care se află în cursă pentru Olimpiadă, cea de la polo şi cea de la handbal, să nu fie corespunzător finanţate. Vreau să trag un semnal de alarmă. Nu se poate ca dintr-un condei să pui ipotecă pe sportul românesc. Voi cere în perioada următoare audienţă la primul ministru Emil Boc, pentru a expune această problemă. Nu cerem decât minimul necesar de finanţare. Să vedem care vor fi consecinţele la Olimpiada de la Londra, dar şi după această competiţie, pentru că COSR nu se opreşte după JO. Să nu vă aşteptaţi la performanţe de la sportivi, dacă pentru noi, cei din sport, care înălţăm steagul pe cel mai înalt catarg, nu există interes. Guvernul şi factorii de decizie trebuie să ia în considerare cât mai repede problema finanţării sportului românesc. Bugetul în anul olimpic Londra 2012 reprezintă jumătate din bugetele primite în 2004 şi 2008. Situaţia este cu atât mai delicată, cu cât nu numai COSR nu a fost chemat la consultări pe marginea bugetului, dar nici o federaţie nu a fost chemată acolo”, a declarat Octavian Morariu.

FOTE, în pericol!

Ioan Dobrescu, secretar general al COSR şi vicepreşedinte în comitetului de organizare al Festivalului Olimpic al Tineretului European de anul viitor de la Braşov, a atras atenţia că, din aceleaşi motive financiare, organizarea acestei competiţii se află în pericol. “Atragem atenţia că este ultima ocazie ca România să rămână în galeria organizatorilor de mari competiţii sportive. FOTE este o competiţie pe care COSR a adus-o cu greu în România, şi în acest moment are 50 la sută şanse să nu mai fie. Nu există un buget de organizare acordat. Autorităţile guvernamentale şi cele locale trebuie să depună un efort conjugat pentru a se mai salva această competiţie”, a spus oficialul COSR.

Foto: Agerpres


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639553-10-17

TAGURI: Octavian_morariu, sportivi, performante, jocuri_olimpice



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image