2019-02-22 00:56


OFICIAL. Dinamo l-a luat pe Nemec 2

 |  19:20
OFICIAL. Dinamo l-a luat pe Nemec 2

Dinamo și-a luat în sfărșit un atacant cu nume, dar mai puțin cu cifre. Athanasios Papazoglou a semnat pe un an și jumătate cu gruparea roș-albă și ar putea debuta chiar în meciul de luni cu Poli Iași. Grecul seamănă enorm la vârstă, fizic, detentă și cifre cu unul dintre transferurile reușite ale “câinilor” din ultimii ani, și anume cu Adam Nemec.

Nici internaționalul slovac nu avea cine știe ce cifre, nu impresionase pe la echipele pe la care trecuse, dar în tricoul lui Dinamo a avut evoluții apreciate, care au dus automat la titularizarea constantă în naționala Slovaciei.

Născut pe 30 martie 1988, Athanasios Papazoglou şi-a început cariera la Aris Salonic şi a mai evoluat pentru PAOK Salonic, Asteras Tripolis, OFI Creta, Atromitos Atena, Kortrijk, Roda Kerkrade, Aalesund şi, din vara anului trecut, pentru Hapoel Haifa în prima ligă campionatului din Israel. 1,95 m este înălţimea lui Papazoglou. Noul atacant al echipei din Ştefan cel Mare va evolua la Dinamo cu numărul 9. Grecul a fost ademenit cu un salariu lunar de 7.000 de euro, care la vară, în funcție de evoluțiile sale, va fi majorat la 10.000 de euro.

31 de ani va împlini Papazoglou pe 30 martie 2019. Născut la Salonic, Papazoglou a debutat mai întâi pentru naţionala sub 19 ani a Greciei, un gol în patru partide, a jucat 9 meciuri la reprezentativa U21 şi a fost convocat în 2016 la echipa naţională a ţării sale, unde a bifat trei selecţii.

13 meciuri a jucat Papazoglou la Hapoel Haifa în acest sezon în toate competiţiile, marcând un gol în turul II preliminar Europa League, în partida cu Hafnarfjordur. Cu Hapoel Haifa a câştigat Supercupa Israelului, pe 28 iulie 2018, 1-1 cu Hapoel Beer Sheva după 90 de minute şi 5-4 după lovituri de departajare, într-un meci în care a fost titular, fiind înlocuit în minutul 81.

150 de partide şi 27 de goluri a adunat Papazoglou în prima ligă a Greciei pentru Aris Salonic, PAOK Salonic, Asteras Tripolis, OFI Creta şi Atromitos Atena. În prima ligă a campionatului din Belgia a marcat 10 goluri în 60 de meciuri pentru Kortrijk, în Olanda a înscris un gol în 11 jocuri pentru Roda, iar în campionatul Norvegiei a punctat de trei ori în 12 meciuri pentru Aalesund.

Carieră în cifre

2007/2008: Aris Salonic (Grecia): 6 jocuri / - ; 2008/2009: Aris Salonic (Grecia): 2 jocuri / - ; 2009/2010: PAOK Salonic (Grecia): 22 jocuri / 3 goluri; 2010/2011: PAOK Salonic (Grecia): 6 jocuri / 1 gol; 2010/2011: Asteras Tripolis (Grecia): 9 jocuri / - ; 2010/2011: PAOK Salonic (Grecia): 8 jocuri / 1 gol; 2011/2012: PAOK Salonic (Grecia): 14 jocuri / 3 goluri; 2012/2013: OFI Creta (Grecia): 25 jocuri / 8 goluri; 2013/2014: OFI Creta (Grecia): 30 jocuri / 7 goluri; 2014/2015: Atromitos Atena (Grecia): 28 jocuri / 4 goluri; 2015/2016: Kortrijk (Belgia): 36 jocuri / 9 goluri; 2016/2017: Kortrijk (Belgia): 10 jocuri / - ; 2016/2017: Roda Kerkrade (Olanda): 11 jocuri / 1 gol; 2017/2018: Aalesund (Norvegia): 12 jocuri / 3 goluri; 2017/2018: Kortrijk (Belgia): 14 jocuri / 1 gol; 2018/2019: Hapoel Haifa (Israel): 7 jocuri / - .


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-02-01

TAGURI: transfer, dinamo, papazouglou, nemec, atacant
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri




loading...