2016-12-11 08:16

SPORT


OFICIAL: Chivu a rămas fără antrenor!

 |  17:14
OFICIAL: Chivu a rămas fără antrenor!

Aventura lui Leonardo la fosta campioană a Italiei s-a sfârşit. După numaişase luni, tehnicianul brazilian şi Inter au reziliat de comun acordcontractul. A început aproape perfect mandatul la Inter, unde a obţinut 33 depuncte în 13 meciuri, depăşind astfel cu un punct recordul de eficacitate a luiFabio Capello, din sezonul 2004-2005. A avut meciuri memorabile şi în LigaCampionilor. A entuziasmat la Munchen, acolo unde a întors soarta meciului cu Bayernşi s-a calificat mai departe, dar a şi fost umilit de Schalke în următoareafază a competiţiei. A reuşit totuşi să obţină un trofeu în scurta perioadăpetrecută pe banca tehnică, Cupa Italiei, după 3-1 în finala cu Palermo.

După şase luni intense,Inter şi Leonardo au încheiat amiabil colaborarea. Massimo Moratti şi toţioamenii din club îi mulţumesc acestuia pentru ceea ce au realizat împreună şiîi doresc tot bine din lume în următoarea etapă a carierei sale”, se aratăîntr-un comunicat al grupării italiene.

Dacă nu se va mai întâmpla ceva neprevăzut, Leonardo va fi noul directorgeneral la PSG, el fiind extrem de atras de megaproiectul pe care îl au noiiacţionari majoritari ai clubului, Qatar InvestmentAuthority. Pe lângă faptul că i s-a oferit un contract în valoare de 5 milioaneanual, Leonardo, care a evoluat ca jucător la PSG în perioada 1995-1998, vaavea pe mână şi sume importante pentru transferuri de jucători.

Rămas fără antrenor, Massimo Moratti a accelerat negocierile cu MarceloBielsa, iar acesta va fi numit în curând la Inter. Tehnicianul a impresionat caselecţioner al naţionalelor Argentinei şi statului Chile, cu cea din urmăfăcând o surpriză plăcută la ultimul Campionat Mondial. Tehnicianul argentiniana revoluţionat fotbalul în ultimii ani după ce a folosit la echipele pe la carea trecut sitemul 3-3-1-3, sistem în care Cristi Chivu îşi va găsi mai greu unpost de titular, principalii favoriţi pentru titularizare în defensivă fiindRanocchia, Lucio şi Samuel, ultimul în recuperare după o accidentaregravă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639252-10-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image