2016-12-09 07:52

SPORT


Pinalti, patron TV!

 |  17:34
Pinalti, patron TV!

Meci cu Steaua, la Piatra Neamţ. Nici că se putea un moment mai bun pentru ca bossul nemţenilor, Gheorghe Ştefan, să îşi facă publicitate la noua televiziune pe care o deţine, GigaTV. Chiar dacă cel poreclit Pinalti nu este în acte patronul postului, el este în realitate şeful. Dacă în primele 13 etape, tricourile de joc ale Ceahlăului nu au fost inscripţionate cu vreun sponsor, în meciul împotriva roş-albaştrilor, pe acestea trona sigla GigaTV. Mai mult decât atât, pe marginea terenului de joc cât şi pe gardurile arenei erau postate numeroase bannere care făceau reclamă postului lui Pinalti. Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a acordat încă din luna mai a acestui an licenţă postului, care va emite iniţial în Bucureşti şi în zona de est a României, urmând ca în cel mai scurt timp să fie recepţionat în toată ţara. Locaţia postului este la Casa Presei, iar investiţia iniţială s-a ridicat la aproximativ jumătate de milion de euro. Cu un format generalist, televiziunea va avea programe în general de ştiri, dar şi de sport şi divertisment.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-01-22



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image